Acasă » Electricitate » Transelectrica a afişat un profit net în creştere de peste cinci ori în primele nouă luni

Transelectrica a afişat un profit net în creştere de peste cinci ori în primele nouă luni

14 noiembrie 2022
Electricitate
energynomics

Profitul net al Transelectrica s-a majorat de peste cinci ori în primele nouă luni ale anului, ajungând la 418 milioane de lei, potrivit raportului transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Venituri operaționale totale realizate în intervalul ianuarie-septembrie 2022 au înregistrat o creştere cu 114% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 4,884 miliarde de lei, determinată în principal de veniturile din transport şi alte venituri din piața de energie în condițiile diminuării cantității de energie electrică livrată consumatorilor, cât şi de creşterea semnificativă a veniturilor realizate pe piața de echilibrare.

În acelaşi timp, cheltuielile operaționale totale (inclusiv amortizarea) au fost mai mari în perioada menționată cu 101% comparativ cu perioada similară a anului anterior, depăşind 4,388 miliarde de lei.

EBITDA a crescut 149%, până la 659 milioane de lei, conform Agerpres.

„Pentru următoarea perioadă nu se estimează scăderi semnificative ale prețurilor pe piața de energie”, se precizează în raport.

Cantitatea de energie tarifată în primele 9 luni a fost de 39,50 TWh, în scădere cu aproape 6% față de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce cantitatea de energie transportată a scăzut cu 1%, până la 32,17 TWh.

Potrivit raportului, cantitatea tarifată reprezintă cantitatea de energie electrică extrasă din rețelele electrice de interes public (rețeaua de transport şi rețelelede distribuție), mai puțin exporturile de energie electrică, iar cea transportată – cantitatea de energie vehiculată fizic în rețeaua de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *