Acţiunile Transelectrica au înregistrat o apreciere de 9,83%, în perioada 21 iulie – 21 august, raportată la moneda euro, reprezentând cel mai bun randament din indicele BET, care s-a apreciat cu 4%, conform Bursa. Transelectrica a înregistrat, în primul semestru, un profit net de 226,2 milioane de lei (50,91 milioane de euro), de 2,2 ori mai mare decât cel din S1 2013 (102,74 milioane de lei).
Statul deţine 58,6% din titlurile Transelectrica, restul aparţinând altor acţionari, după ce Fondul Proprietatea a renunţat, în luna iulie, la pachetul de 13,5%. Într-un interviu acordat ziarului Bursa, săptămâna trecută, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, a explicat că a renunţat la pachetul TEL din cauză că pierduse drepturile de vot.
„Trebuie să ţinem cont că, şi la Transelectrica, şi la Transgaz, din cauza licenţierii ca operatori independenţi de transport, ne-am pierdut drepturile de vot (n.r. o directivă europeană stabileşte că nu poţi fi, în acelaşi timp, acţionar la companii de transport şi la companii producătoare şi furnizoare de energie).
Nu mai puteam influenţa ce se întâmplă cu compania. Acesta a fost principalul motiv pentru care am vândut participaţia la Transelectrica. Performanţa acţiunilor Transelectrica ne-a surprins chiar şi pe noi, cât de repede bonusurile în acţiuni s-au reflectat în operaţiunile companiei şi au fost recunoscute de piaţă.
Toţi acţionarii Transelectrica au beneficiat din acest lucru, au primit dividende, iar cotaţia este mult mai ridicată. Totuşi, fără drepturile de vot, era foarte greu pentru noi să justificăm deţinerea la această companie. Nu prea multă lume realizează că am pierdut drepturile de vot, dar se găseşte în documente”, a spus Greg Konieczny.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a respins recent prospectul de majorare a capitalului social al transportatorului de energie electrică, spunând că este necesară reluarea procedurilor privind majorarea cu valoarea terenurilor pentru care s-au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate şi cu acordarea dreptului de preferinţă celorlalţi acţionari ai companiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi cu asigurarea unui tratament egal tuturor acţionarilor, în ceea ce priveşte preţul de emisiune al noilor acţiuni emise.