Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a primit joi, 26 ianuarie 2023, delegația oficială din Republica Moldova condusă de Andrei Spînu, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, într-o vizită pe tema consolidării colaborării în domeniul energetic, a anunțat compania.
În cadrul întâlnirii a fost abordată analiza oportunității de extindere a OPCOM (Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România), filială a CNTEE Transelectrica SA, pe piața de energie electrică din Republica Moldova, fiind agreați astfel pașii următori pentru ca OPCOM să devină operatorul de piață electrică din Republica Moldova. La discuții au luat parte Gabriel Andronache, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Bogdan Toncescu, membru al Directoratului, precum și Victor Ionescu, directorul general OPCOM.
Vizita de la sediul CNTEE Transelectrica SA vine în continuarea discuțiilor găzduite miercuri, 25 ianuarie 2023, de Ministerul Energiei, privind dezvoltarea cooperării energetice dintre România și Republica Moldova prin proiecte concrete.
Președintele Directoratului Gabriel Andronache a participat la întâlnirea de la Ministerul Energiei, dedicată proiectelor de interconectare energetică, susținând principalele priorități bilaterale în ceea ce privește transportul energiei electrice. Pe masa discuțiilor cu partenerii moldoveni s-au aflat soluțiile de urgentare a proiectului Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Bălți (MD), precum și soluțiile de dezvoltare a unei noi interconexiuni printr-o linie de 400 kV. Acestea vor fi incluse într-o actualizare a Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României și Guvernului Republicii Moldova privind interconectarea sistemelor energetice (gaze naturale și rețele electrice).
Totodată, printre subiectele tratate s-a numărat și stadiul demersurilor de integrare a ÎS Moldelectrica în cadrul ENTSO-E, proces pentru care Transelectrica și-a reafirmat sprijinul prin punerea la dispoziția operatorului de transport și sistem din Moldova expertiza necesară îndeplinirii pașilor de conformitate.
Vizita delegației de nivel înalt din Republica Moldova reconfirmă parteneriatul puternic și sprijinul pe care Transelectrica este pregătită să-l acorde statului vecin în eforturile de asigurare a securității energetice.