Modernizarea rețelei electrice de transport și creșterea potențialului de integrare a capacității de producere a energiei din resurse regenerabile fac parte dintre obiectivele principale ale Transelectrica, au punctat Cătălin Nițu, președintele Directoratului Companiei, Corneliu Bogdan Marcu și Marius Viorel Stanciu, membri ai Directoratului Companiei, în cadrul unei vizite de verificare a stadiului investițiilor derulate în stațiile 400/110/20 kV Smârdan și 400(220)/110/20kV Munteni, din zona Moldovei.
Astfel, Transelectrica investește peste 150 de milioane de lei în modernizarea și retehnologizarea acestor două stații importante pentru asigurarea continuității și siguranței în alimentarea cu energie electrică a zonei Moldovei.
Pentru integrarea producției din centrale electrice eoliene, Transelectrica implementează proiecte esențiale de construcție a unor noi linii electrice aeriene de înaltă tensiune, precum LEA 400 kV Smârdan – Gutinaș și LEA 400 kV Cernavodă-Stâlpu, două proiecte realizate cu resurse financiare din fonduri europene.
Stația 400/110/20 kV Smârdan, a cărei retehnologizare presupune o investiție de peste 107 milioane de lei, reprezintă un nod important care asigură atât evacuarea puterii excedentare din zona Dobrogea, cât și alimentarea zonei deficitare a Moldovei. Lucrările vor fi finalizate în anul 2024 și vor contribui la creșterea siguranței SEN, precum și la întărirea rețelei electrice de transport dintre Dobrogea și Moldova.
În linia demersurilor de retehnologizare a RET din zona Moldovei se înscrie și proiectul de modernizare a Stației 400(220)/110/20 kV Munteni, o investiție de peste 45 de milioane de lei, aflată într-o etapă avansată de realizare, care va contribui la creșterea siguranței sistemului de transport și la crearea condițiilor de acces la rețea a centralelor eoliene, cât și a unor noi mari operatori economici din zona Vaslui. Perioada estimată de finalizare a proiectului de modernizare a Stației Munteni este trimestrul IV al acestui an.