Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a semnat cel de-al 11-lea contract de finanțare din Fondul pentru Modernizare, respectiv pentru implementarea obiectivului de investiții „Proiect Pilot DigiTEL Power Lines of the Future – Trecerea LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest de la simplu circuit la dublu circuit”, cu o valoare nerambursabilă 64 de milioane de euro. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului Energiei de către ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, și Președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Ștefăniță Munteanu.
”Transelectrica își îndeplinește continuu cu responsabilitate misiunea principală de a asigura și menține siguranța Sistemului Electroenergetic Național, iar această finanțare reprezintă o nouă afirmare a angajamentului și potențialului modernizare și transformare digitală a rețelei, în acord cu viziunea și trendurile europene în sectorul energetic, și completează suma finanțărilor din fonduri europene obținute de compania noastră în ultimii doi ani, ajungând astfel la 582 de milioane de euro. Este o performanță reală, care nu ar fi fost posibilă fără profesionalismul unor echipe de excepție din arii diferite de activitate ale Companiei: accesare fonduri europene, investiții, tehnologii noi si inovație”, a spus Ștefăniță Munteanu, Președintele Directoratului Transelectrica.
Investiția vizează proiectarea și construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV de dublu circuit, între stațiile Isaccea și Tulcea Vest, prin înlocuirea liniei electrice aeriene existente de 400 kV simplu circuit și instalarea a două celule de 400 kV în cele două stații şi utilizarea pentru prima dată în Rețeaua Electrică de Transport din România a unor stâlpi tubulari inovatori. Linia actuală de simplu circuit a fost pusă în funcțiune în 1975, are o lungime de 31 de kilometri având toți stâlpii în construcție zăbrelită. LEA 400 kV Isaccea – Tulcea Vest are un rol esențial în evacuarea energiei din surse regenerabile din zona Dobrogea unde potențialul de energie regenerabilă este cel mai mare din țară. Prin modernizarea și dublarea capacității de transport între stațiile Isaccea și Tulcea Vest va creşte, de asemenea, și capacitatea de transfer cu statele învecinate.
Un obiectiv specific al proiectului va fi și digitalizarea la nivel operațional, prin introducerea de tehnologii și concepte inovatoare necesare eficientizării activității de operare și observabilitate a rețelei. Astfel, în etapa de proiectare, se vor utiliza concepte avansate de modelare 3D, fiind prima linie electrică aeriană de 400 kV modelată în standardul Building Information Modeling – BIM. De asemenea, în exploatarea liniei vor fi implementate elemente de robotică, respectiv utilizarea dronleor autonome în activitățile de supraveghere rețea și monitorizării online a condiției tehnice utilizând senzori dedicați.
Totodată, construirea celui de-al doilea circuit pentru linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Tulcea Vest contribuie semnificativ la creșterea capacității de transfer în regiune, reducerea pierderilor totale de putere în sistem, reducerea emisiilor de CO2 și la creșterea integrării surselor regenerabile.
Realizarea acestei investiții va îmbunătăți indicatorii de performanță ai Rețelei Electrice de Transport prin asigurarea unei disponibilități ridicate a activelor Sistemului de Transport al Energiei Electrice (RET), consolidarea și creșterea eficienței operaționale a RET, creșterea flexibilității în operare și prin scăderea costurilor de mentenanță.