Transelectrica a convocat pentru 18 august Adunarea Generală a Acționarilor, ordinea de zi fiind completată astăzi cu o nouă solicitare a statului român – reprezentat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) – de schimbare a unora din membrii Consiliului de Supraveghere (CS) ai companiei, se arată în raportul companiei prezentat Bursei de Valori.
Totodată, s-a stabilit cuantumul indemnizației fixe lunare a membrilor CS, la 17.926 lei brut (circa 3.600 euro).
Noile propuneri îi include pe liberalul Teodor Atanasiu, membru în Consiliul de reglementare al ANRE, fost ministru al Apărării și șef al AVAS, precum și pe economiștii Gheorghe Sterp Vingărzan și Luminița Zezeanu. Își vor păstra pozițiile președintele CS actual, Cătălin-Andrei Dascăl cu domiciliul în București, jurist, precum și Dumitru Virgil Orlandea, cu domiciliul în Săliștea, Sibiu (profesor), Costin-Mihai Păun (inginer), din București și Alexandru-Cristian Vasilescu, cu domiciliul în Municipiul Fetești, Județul Ialomița (inginer).
Noile mandate vor avea o durată de patru luni, începând cu data de 22 august 2022 și până la data de 21 decembrie 2022.