Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica SA a aprobat, recent, în AGA SMART SA (filiala sa de mentenanţă şi reparaţii) înfiinţarea companiei SMART Tanzania.
„Tanzania are un plan de investiţii în energie foarte ambiţios, de care trebuie să profităm. Până în 2020, autorităţile din Tanzania au programat investiţii de 8,5 miliarde de dolari în domeniul energetic, din care 2,5-3 miliarde de dolari sunt în construcţia de reţele noi. Tanzania este una dintre cele mai sigure pieţe din Africa. Chiar dacă se schimbă guvernul, investitorii străini au siguranţa că le sunt respectate contractele şi că există o continuitate a strategiei de dezvoltare a ţării. Sunt acolo investitori chinezi, canadieni şi americani, care activează de mult timp pe piaţă”, a declarat, pentru Bursa, Constantin Iacov, directorul general al SMART SA.
El a precizat că SMART Tanzania va participa, într-un joint venture cu Tanzania Electric Supply Company (TANESCO), la proiecte de construcţie şi modernizare a liniilor electrice de transport. Potrivit lui Iacov, Tanzania produce 1.300 MWh şi distribuie către consumatori 900 MWh.
Directorul SMART SA a mai menţionat: „Autorităţile vor să extindă reţelele de transport şi distribuţie a electricităţii către toţi consumatorii. Investitorii străini construiesc în prezent capacităţi noi, care trebuie conectate la reţea, iar cererea de energie este mare. Sunt mulţi consumatori în Tanzania care folosesc generatoare şi au costuri de 45 de cenţi pe kWh. Dacă ar avea reţea la care să se conecteze, preţurile ar fi mult mai mici”.
Filiala SMART din Tanzania urmează să fie înfiinţată în scurt timp, conform lui Iacov, care a completat că şi National Development Corporation (NDC) Tanzania este interesată de o asociere cu societatea românească pentru realizarea de proiecte noi energetice şi va onora invitaţia de a vizita SMART în România în luna octombrie a acestui an.
Constantin Iacov susţine că investitorii chinezi construiesc multe facilităţi de producţie fotovoltaice şi că sunt şi proiecte de producţie a energiei pe gaz, întrucât Tanzania are câteva perimetre de gaze recent descoperite în Oceanul Indian, cu rezerve impresionante de gaze. Transelectrica SA deţine acum 70% din acţiunile SMART, restul fiind în posesia Secretariatului General al Guvernului.
Poate asa mai cresc si salariile celor din SMART?!