Transgaz a finalizat procedura de evaluare de mediu pentru Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale 2021 – 2030, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
De asemenea, potrivit sursei citate, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Avizul de Mediu.
„Finalizarea cu succes a Evaluării Strategice de Mediu creează premisele necesare pentru accelerarea programului ambiţios de investiţii al SNTGN Transgaz SA, asigurându-se în acelaşi timp un nivel înalt de protecţie a mediului, de respectare a standardelor de mediu şi social”, se menţionează în comunicat.
Realizarea Evaluării Strategice de Mediu a fost facilitată de Banca Europeană de Investiţii în temeiul unui acord privind furnizarea de servicii de consultanţă prin intermediul Hub-ului European de Consultanţă pentru Investiţii (European Investment Advisory Hub – EIAH sau Hub-ul). EIAH este un parteneriat între Grupul BEI şi Comisia Europeană, ca parte a Planului de investiţii Europa. Acesta este conceput pentru a acţiona ca un punct unic de acces la o ofertă cuprinzătoare de servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru identificarea, pregătirea şi dezvoltarea proiectelor de investiţii în întreaga Uniune Europeană şi vine în sprijinul promotorilor de proiecte, atât publici, cât şi privaţi.
„Acţiunea climatică este unul dintre principalele obiective ale băncii, care este urmărit prin finanţarea investiţiilor care atenuează schimbările climatice şi, de asemenea, prin furnizarea de servicii de consultanţă companiilor care doresc să îşi îmbunătăţească amprenta de carbon. Sprijinul acordat Transgaz pentru realizarea unei evaluări strategice de mediu se bazează pe o relaţie de afaceri existentă şi vizează accelerarea tranziţiei Transgaz către adoptarea unui model de afaceri compatibil cu o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon”, a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al BEI.
La rândul său, Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz SA a subliniat că finalizarea cu succes a Evaluării Strategice de Mediu confirmă angajamentul companiei pentru respectarea celor mai înalte standarde de mediu şi social în vederea realizării de investiţii pentru dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport gaze naturale.
„Mulţumim încă o dată Băncii Europene de Investiţii pentru sprijinul acordat în vederea finalizării Evaluării Strategice de Mediu şi pentru finanţarea acordată grupului SNTGN Transgaz SA în vederea realizării proiectelor strategice de investiţii. Ne dorim să extindem colaborarea cu BEI, ca bancă europeană pentru climă şi unul dintre principalii finanţatori mondiali ai acţiunii climatice, astfel încât să fie facilitată tranziţia către o activitate neutră din punct de vedere climatic”, a spus Sterian.