Transgaz a semnat un memorandum de cooperare cu operatorul sistemului de transport de gaze din Franţa, GRTgaz, acord care va ajuta la implementarea strategiei energetice europene în România, a anunțat Ambasada Franţei la Bucureşti.
“Acest memorandum se face între două companii lider în domeniul lor, GRTgaz şi SNTGN Transgaz. Aceasta iniţiativă ilustrează în mod perfect cooperarea şi legăturile care pot avea loc între ţările noastre, prin intermediul profesioniştilor din domeniu şi al voluntarilor. Şi în acest caz, este vorba – fără să divulg toate aspectele – despre un acord pentru implementarea strategiei energetice europene în România”, a declarat François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, scrie Agerpres.
În Franţa, GRTgaz deţine şi exploatează 32.320 kilometri de reţea de distribuţie subterană şi 27 de staţii de comprimare pentru transportul gazului între furnizori şi consumatori (distribuitori sau clienţi industriali racordaţi la reţeaua de transport). Transgaz operează 13.138 kilometri de rețea de transport, dintre care 553 kilometri de conducte de tranzit și cinci stații de comprimare.