Acasă » Petrol și Gaze » Transgaz, invitată să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la politica europeană privind subvenţiile externe

Transgaz, invitată să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la politica europeană privind subvenţiile externe

21 iunie 2020
Petrol și Gaze
energynomics

Compania Transgaz a fost invitată să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la politica europeană privind subvenţiile externe, potrivit unei scrisori transmise directorului general al Transgaz Ion Sterian de către avocatul Bruno Lebrun, specializat în litigii complexe și de antitrust în industrii, la nivelul UE, în special în sectorul bancar și energetic.

Comisia Europeană a lansat, recent, o consultare publică privind Cartea sa albă „privind nivelarea terenului de joc în ceea ce privește subvențiile externe”.

Această viitoare reglementare va avea un impact asupra investițiilor străine și a subvențiilor străine în Uniunea Europeană. Carta albă este deschisă spre consultare publică până la 23 septembrie 2020.

Carta albă propune măsuri pentru a restabili condițiile de concurență adecvate în UE, atunci când denaturarea rezultă din subvenții externe. Autoritățile de reglementare UE sau naționale ar avea puterea de a revizui orice situație în care subvențiile externe pot provoca distorsiuni în UE; distorsiuni cauzate de subvențiile străine care facilitează achiziția de companii din UE; efectul subvențiilor străine asupra desfășurării procedurilor de achiziții publice ale UE și efectul subvențiilor externe în contextul finanțării UE, conform financialintelligence.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *