Transgaz, operatorul național de transport și sistem al gazelor, a propus ca, în luna mai, România să consume doar gaze din producția internă, fără să mai apeleze la importuri, potrivit unui document privind structura amestecului de gaze pentru luna mai, postat pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
ANRE a avizat însă o pondere a importurilor de 2% pentru populație și termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici și de 4% pentru consumatorii industriali, conform Agerpres.
Restul consumului va fi asigurat din producția autohtonă de gaze, respectiv 98% pentru consumatorii casnici și termocentrale și 96% pentru cei industriali.
Aceste procente sunt similare celor avizate de ANRE pentru luna aprilie.
În mai 2013, rapoartele de pe site-ul ANRE arată că România a consumat 20,7% gaze de import și 79,3% gaze de producție internă.
Totodată, consumul național în mai 2014 este estimat la 6,1 milioane de MWh, cu 10% mai mic față de cel care a fost în aceeași lună a anului trecut, respectiv 6,8 milioane de MWh.
Piața reglementată va consuma 1,3 milioane de MWh, iar industria — 3,8 milioane de MWh, restul fiind consumul propriu tehnologic al rețelelor și centralelor.
Sursa
Agerpres