Acasă » Petrol și Gaze » Transgaz scoate la licitaţie capacităţile comericale de gaze către Ungaria şi Bulgaria

Transgaz scoate la licitaţie capacităţile comericale de gaze către Ungaria şi Bulgaria

30 iulie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Transgaz a publicat pe site-ul propriu anunţurile privind scoatere la licitaţie a capacităţilor de export şi import de gaze din şi spre Ungaria şi Bulgaria, pentru anul gazier 2018-2019.

Astfel, operatorii de reţea interesaţi să-şi rezerve capacitate de import sau export în relaţia cu Ungaria, la Csanadpalota, sau în relaţia cu Bulgaria, prin conducta Giurgiu-Ruse, au trebuit să se înregistreze până pe 27 iulie, urmând ca, până pe 31 iulie, să depună garanţia de participare la licitaţie, atât la Transgaz, cât şi la operatorul de sistem din Ungaria, respectiv Bulgaria, conform Agerpres.

Licitaţiile pentru capacitate agregată/neagregată vor începe în data de 6 august 2018 la ora 07:00 (UTC), respectiv ora 09:00 a Ungariei (CET) şi ora 10:00 a României (EET). În cadrul unei licitaţii, utilizatorii de reţea pot licita pentru capacitatea solicitata în runde succesive, aplicând intervale de preţ predeterminate (licitaţie ascendentă).

Utilizatorii de reţea a căror ofertă a câştigat licitaţia sunt obligaţi să plătească tariful de capacitate pentru capacitatea obţinută, comisionul de licitaţie final calculat în baza intervalului de preţ aferent şi după caz, tariful volumetric pentru cantitatea transportata, se mai arată în anunţul Transgaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *