Acasă » Petrol și Gaze » Transgaz a semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea rețelei din nord-estul României

Transgaz a semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea rețelei din nord-estul României

22 noiembrie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Transgaz a semnat astăzi contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectul de dezvoltare al sistemului național de transport gaze naturale în zona de nord-est a României. Investiția de 152 de milioane de euro, dintre care 46 de milioane de euro provin din fonduri europene, va crește capacitate de export a gazelor naturale către Republica Moldova.

De asemenea, odată efectuate lucrările programate, alimentarea cu gaze naturale a acestei regiuni va fi îmbunătățită.

Directorul general al Transgaz Ion Sterian s-a referit la principalele proiecte pe care le gestionează compania în: construcția gazoductului BRUA, proiectul de dezvoltare al SNT în zona de nord-est a României și proiectul gazoductului Ungheni-Chișinău. “Suntem în grafic cu toate aceste inițiative strategice și avem capacitatea administrativă de a le duce la bun sfârșit”. Oficialul a subliniat că Transgaz a reușit ca în ultimii doi ani să atragă finanțări din fonduri europene în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro.

Acordul de finanțare a fost semnat în contextul ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova. “Relația României cu Republica Moldova este o prioritate politică fermă și asumată”, a declarant ministrul Economiei, care a că investiția va permite valorificarea potențialului resurselor de gaze naturale ale României, simultan cu întărirea capacității de transport de gaze naturale dintre România și Republica Moldova: între 1,5 și 2,2 miliarde metri cubi/an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *