Acasă » Evenimente » Tranzacția anului – candidaturile anului 2018 la energynomics Awards

Tranzacția anului – candidaturile anului 2018 la energynomics Awards

20 noiembrie 2018
Evenimente
energynomics

Continuăm să prezentăm candidaturile anului 2018 la premiile energynomics.ro, cu secțiunea Tranzacția anului. Numai unul dintre proiectele de mai jos va fi recompensat în cadrul Galei din 5 decembrie, dar fiecare companie și toți oamenii implicați în aceste proiecte merită respectul nostru și o promovare cât mai largă. Mulțumim tuturor companiilor și personalităților care s-au implicat în acest efort de conturare a imaginii industriei energetice românești în 2018 prin reușitele sale!

Mazarine Energy preia încă nouă zăcăminte de la OMV Petrom

Mazarine Energy Romania SRL, o subsidiară românească controlată integral de Mazarine Energy B.V. a preluat încă 9 zăcăminte petroliere onshore și echipele aferente de la OMV Petrom, după cele 19 preluate în achiziția perfectată în 2016 și încheiată în 2017. Mazarine a identificat sinergiile cu operațiunile existente, împreună cu potențialul lor de dezvoltare.

Cele nouă zăcăminte se află în zona Moinești Zemeș și au o producție cumulată de țiței și gaze de aproximativ 1.000 bep/zi. Zăcămintele fac parte din cel de-al doilea pachet de zăcăminte de externalizat în cadrul programului de optimizare Upstream al OMV Petrom.

Grupul MET a preluat RWE Energie România

Grupurile MET și Innogy (ELMŰ-ÉMÁSZ) a semnat un acord privind achiziționarea de către MET a companiei RWE Energie (RWEE) România, deținută de către Innogy. În urma acestei achiziții, MET ajunge în top trei furnizori pe piața concurențială de energie din România, precizează MET într-un comunicat de presă.

MET Group este prezent în România prin intermediul filialei sale, MET Romania Energy SA. “Achiziția RWEE reprezintă o oportunitate excelentă de a integra pe piața românească un portofoliu considerabil de furnizare energie electrică, cu potențialul de a realiza sinergii și de a extinde operațiunile grupului MET în România”, a mai spus compania.

Comentând tranzacția, Petre Stroe, CEO MET Romania Energy, a declarat: “După achiziționarea furnizorului de energie Repower în 2016 și a RWEE în prezent, combinarea portofoliilor va avea ca rezultat o creștere a eficienței operaționale a MET în România, oferind clienților servicii la standarde înalte”.

Monsson Operation atrage în acționariat PLC S.p.A Italia

Prin atragerea în acționariat a PLC S.p.A Italia, Monsson Operation își consolidează poziția pe piețele internaționale printr-o mutare strategică ce asigură finanțarea proiectelor aflate in execuție și a proiectelor noi care se vor semna în viitorul apropiat. La 15.10.2018, acționariatul Monsson Operation a semnat finalizarea primei părți a procedurii de M&A prin care PLC S.p.A Italia intră în acționariatul Monsson Operation cu 51%. Prin integrarea celor două companii la nivel comercial, portofoliul de servicii Monsson Operation va crește semnificativ pentru clienții existenți și va permite totodată accesarea de noi clienți către care vor fi oferite servicii integrate de tip BOT (Build-Own-Transfer). PLC va oferi acces la noi piețe pentru Monsson Operation, cum ar fi Italia și Spania, dar va oferi posibilitatea Monsson Operation de a fi la fel de independent și implicat în deciziile strategice ca și până acum.

Transgaz a câștigat licitația pentru privatizarea Vestmoldtransgaz

Preluarea Vestmoldtransgaz este prima acțiune prin care o companie de stat din România iese pe piețele din afara țării într-o operațiune semnificativă de internaționalizare. Compania Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare de guvernul Republicii Moldova, la un preț de 180 milioane lei moldovenești (circa 8,8 milioane euro) și cu condiția investirii a 93 de milioane de euro în următorii 2 ani.

Directorul general al Transgaz Ion Sterian a declarat că prioritatea companiei este „să ducă la bun sfârșit proiectul gazoductului Ungheni-Chișinău, care presupune o conductă de aproximativ 120 kilometri, patru stații de reglare-măsurare a presiunii gazelor naturale, un nod de măsurare gaze bidirecțional și construcția unui complex administrativ”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *