Deputaţii din Comisia de Industrii au aprobat un proiect de modificare a Legii Energiei prin care impun tranzacţionarea transparentă a gazelor disponibile pentru piaţa liberă, respectiv pe platformele OPCOM şi Bursa Română de Mărfuri (BRM), conform Bursa.
Mai mulţi parlamentari din Comisie au explicat că nu este vorba de întreaga cantitate de gaze produse intern, ci doar de cea care rămâne disponibilă după ce este asigurat necesarul populaţiei şi al CET-urilor, dar şi consumul propriu tehnologic al operatorilor.
„Am dat ANRE – reglementatorul pieţei de energie – termen de un an să asigure legislaţia secundară şi să fie dezvoltat cadrul proprice de tranzacţionare centralizată. Astfel, gazele disponibile pentru piaţa liberă vor fi tranzacţionate transparent începând din 2016”, a declarat, pentru Bursa, Lucian Bode, fost ministru al Economiei şi membru în Comisa de Industrii.
Proiectul, care are o vechime de un an, a fost sprijinit de ministrul Economiei, Constantin Niţă, apoi de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, şi, nu în ultimul rând, de marii distribuitori de gaze.
ANRE a susţinut transparenţa, dar nu a mers pe principiul „totul sau nimic”, preferând să impună, pentru anul viitor, tranzacţionarea în mediu bursier a minim 35% din cantităţile de gaze disponibile pentru piaţa liberă. Acest procent urmează să scadă treptat până la 20% în 2018. Ordinul ANRE cu metodologia de calcul aferentă a fost publicat în Monitorul Oficial de marți.
Conducerea ANRE a explicat, în repetate rânduri, că tranzacţionarea transparentă a întregii cantităţi are mai multe riscuri, printre care şi privarea populaţiei de o parte din gazele ieftine din producţia internă, dacă producătorii vând prea mult pe piaţa liberă. Adică, există pericolul ca unii jucători să-şi securizeze cantităţi de gaze importante de pe burse, în detrimentul populaţiei, după care să le revândă la suprapreţ.
Există şi opinii în piaţă potrivit cărora modificarea legislativă este o nimica toată, întrucât „băieţii deştepţi” au la dispoziţie un an să-şi securizeze cantităţile pe termen lung, având în vedere că sunt permise, în prezent, contractele bilaterale directe.
La începutul acestui an, un grup de 23 de parlamentari PSD şi PNL au depus o iniţiativă de modificare a Legii energiei prin care vor să instituie obligativitatea tranzacţionării gazelor pe bursele de profil, care asigură un mediu transparent şi nediscriminatoriu.
Actuala lege care guvernează domeniul energetic a impus tranzacţionarea transparentă doar a electricităţii, nu şi a gazelor, inclusiv pentru firmele private. Astfel, de la intrarea sa în vigoare, din a doua jumătate a anului 2012, bursa de energie OPCOM a câştigat mult în lichiditate, iar preţurile de tranzacţionare au cunoscut un declin, care a fost accentuat, anul trecut, de surplusul de energie eoliană şi hidro, dar şi de diminuarea drastică a consumului.