Acasă » Regenerabile » Comisia Europeană: Tranziția energetică a Europei este în plină desfășurare

Comisia Europeană: Tranziția energetică a Europei este în plină desfășurare

3 februarie 2017
Interes general
energynomics

Europa este pe cale să-și realizeze obiectivele pentru 2020 în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, eficiența energetică, energia din surse regenerabile, dar și obiectivele în materie de climă și energie, potrivit celui de-al doilea Raport al Comisiei Europene privind situația uniunii energetice.

Într-un mediu geopolitic aflat în schimbare rapidă, succesul uniunii energetice este esențial pentru a proteja interesele economice pe termen lung, bunăstarea Europei și a europenilor. Din acest motiv, lucrările din ultimele luni privind uniunea energetică s-au concentrat îndeosebi pe diplomația în domeniul energiei, menită să consolideze securitatea aprovizionării cu energie a UE, să crească exporturile UE de soluții tehnologice cu emisii reduse de carbon și să stimuleze competitivitatea industrială a Europei, se precizează în Raport.

UE și-a atins deja obiectivul pentru 2020 privind consumul final de energie. Același lucru este valabil și pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

În urma încheierii Acordului de la Paris din decembrie 2015, ratificarea rapidă a acestuia de către UE a permis intrarea în vigoare, la 4 noiembrie 2016, a primului acord universal privind schimbările climatice, obligatoriu din punct de vedere juridic.

În 2015, emisiile de gaze cu efect de seră au fost reduse cu 22%  sub nivelurile din 1990. UE este, de asemenea, pe drumul cel bun în sectorul surselor de energie regenerabile, în care, pe baza datelor din 2014, ponderea energiei din surse regenerabile a atins 16% din consumul final brut de energie al UE, potrivit Comisiei Europene.

„Europa este pe cale să își îndeplinească obiectivele pentru 2020 în materie de climă și energie. Faptele vorbesc de la sine: energia din surse regenerabile este, în prezent competitivă din punct de vedere al costurilor și uneori, mai ieftină decât combustibilii fosili, angajează peste un milion de persoane din Europa, atrage mai multe investiții decât multe alte sectoare și a redus importurile noastre de combustibili fosili cu aproximativ 16 miliarde Euro”, potrivit comisarului pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete.

În 2016, Comisia Europeană a prezentat, de asemenea, o strategie europeană privind mobilitatea cu emisii scăzute având un obiectiv ambițios și clar. Astfel, până la mijlocul secolului, emisiile de gaze cu efect de seră provenite din transporturi ar trebui să fie cu cel puțin 60% mai reduse decât în 1990 și să se înscrie în mod ferm pe o traiectorie care să tindă spre zero, asigurând și nevoile în materie de mobilitate ale persoanelor și ale mărfurilor, precum și conectivitatea la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *