La nivel european, în special în țările dezvoltate din Europa de Vest, resursele energetice primare au devenit tot mai reduse, fapt ce a determinat o preocupare importantă și prioritară pentru importul acestora din exterior, din zone limitrofe precum Federația Rusă, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, care dispun de peste 70% din sursele de petrol și gaze naturale.
Trebuie să avem în vedere că nicio sursă de energie nu este ideală! La nivel global, principala sursă primară de energie rămâne petrolul (35%), care este intens utilizat în transporturi, dar ridică îngrijorări atât din perspectiva emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și din cea a capacității de acoperire a cererii. Cărbunele, cu o pondere de 29% în consumul global, este încă o sursă disponibilă din abundență, dar este intens poluant, iar soluțiile de stocare a carbonului sunt foarte scumpe și încă nu și-au dovedit viabilitatea economică. Resursele de gaze naturale sunt și ele abundente, dar nu peste tot. Transportul lor de la punctul de extracție la cel de consum este costisitor, fie că vorbim despre conducte, fie că ne gândim la lichefiere (LNG). Gazele naturale sunt mult mai puțin poluante decât cărbunele (emisiile de CO2 sunt la jumătate), iar electrocentralele pe bază de gaze naturale sunt soluții eficiente, simple și probate în timp. Nuclearul acoperă doar 5% din necesarul energetic global, costul unei centrale este de cinci ori mai ridicat decât cel al unei centrale pe gaze naturale, iar durata de realizare este foarte mare. În fine, cu o contribuție globală de 7%, sursele regenerabile presupun costuri mari (eolian, fotovoltaic) și impact de mediu ridicat pentru marile hidrocentrale. În plus, vântul și soarele nu permit o producție în bandă, ci introduc niveluri ridicate de volatilitate în sistem.
Securitatea furnizării de energie către utilizatori este condiționată de politici și strategii pe termen mediu și lung care trebuie implementate ținând cont de elemente cheie specifice fiecărei țări, inclusiv de costurile investiționale specifice fiecărui tip de resursă. Centralele pe bază de gaze naturale sunt de departe cele mai eficiente din acest punct de vedere. În plus, trebuie avute în vedere siguranța și continuitatea pe întreg lanțul tehnologic: sursă – rețea de transport – depozite, precum și starea rețelelor de distribuție – furnizare, impactul asupra mediului și durata de implementare a proiectelor.
UNECE-WPG – o abordare uniformă
Prevederile directivelor UE (Nr. 30/1998 -› 54/55/2003 -› 73/2008) au evoluat de la un caracter de recomandare la cel de impunere, ceea ce a condus la o suprareglementare cu impact negativ în dezvoltarea surselor de energie, a rețelelor de transport, a depozitelor de înmagazinare și a rețelelor de distribuție.
Politicile și strategiile de promovare a diferitelor surse de energie primară (combustibili fosili solizi, lichizi, gazoși, uraniu, regenerabile) trebuie să se realizeze într-un mod transparent pe bază de analize bine fundamentate, care să vizeze criterii aplicate în mod uniform, între care:
- costuri investiționale / eficiență
- abundență (surse în cantități suficiente)
- accesibilitate / afordabilitate
- acceptabilitate (preț de achiziție)
- impactul asupra mediului (subteran, suprateran și atmosferă)
O astfel de abordare integrată oferă Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa – Grupul de Lucru pentru Gaze Naturale (UNECE-WPG) care a promovat începând cu anul 2009 clasificarea cadru a Națiunilor Unite (UNFC) a tuturor categoriilor de combustibili și a surselor de energie regenerabilă pe baza unor criterii comune de evaluare. Această clasificare are trei axe de evaluare (axa geologică – mediu, axa investițională și axa comercială), prin care sunt evaluate promovarea acestor surse în circuitul energetic în funcție de eficiența investițională (volumele și producția realizată/comercializată), operare (piață) și impactul asupra mediului.
Gazul natural – resursă pentru o tranziție energetică lentă
În opinia noastră, se impune reconsiderarea promovării surselor regenerabile din punctul de vedere al subvenționării și al accesului prioritar și nelimitat în special la periferia sistemului de transport al electricității, pentru evitarea congestiilor și a blackout-urilor.
De asemenea, este nevoie de reevaluarea taxelor (eliminarea suprataxării) producătorilor de energie din surse primare fosile (cărbune, țiței și gaze naturale) care aplică tehnologiile moderne antipoluante (de exemplu CCS).
În fine, o a treia recomandare se referă la reconsiderarea stocării în depozite subterane a gazelor naturale, care capătă noi valențe în procesul complex de promovare a energiei din surse regenerabile. Mai exact, în completarea rolului clasic al depozitelor – echilibrarea variațiilor sezoniere (vară-iarnă), zilnice (zi-noapte) și orare – înmagazinarea subterană își vede întărit rolul strategic de rezervă pentru sistemele naționale de transport al gazelor naturale și al energiei electrice.
_____________________________________________
Această opinie a apărut iniţial în numărul din decembrie 2017 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2017), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.