Acasă » Electricitate » Distribuţie » Trei mari investitori au depus scrisori de intenție pentru hidrocentrala Tarniţa

Trei mari investitori au depus scrisori de intenție pentru hidrocentrala Tarniţa

29 septembrie 2014
Distribuţie
energynomics

Trei mari companii internaţionale, din Europa şi din afara Europei, au depus scrisori de intenţie pentru a participa la realizarea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti din judeţul Cluj, în valoare de peste un miliard de euro, spune prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, citat de surse din presă. Vuşcan a declarat că firmele interesate mai pot depune scrisori de intenţie până la sfârşitul lunii octombrie, conform Bursa.

„Conducerea societăţii de proiect Hidro Tarniţa ne-a informat că această investiţie a intrat în linie dreaptă şi nu mai poate fi întoarsă din drum. După ce în 7 august a apărut anunţul internaţional privind selecţia investitorilor, există trei mari companii internaţionale interesate, din Europa şi din afara Europei, care au depus scrisori de intenţie, termenul limită fiind 31 octombrie, când are loc etapa de precalificare. Firmele interesate mai pot depune până la sfârşitul lunii octombrie scrisori de intenţie”, a spus Vuşcan.

Potrivit acestuia, calendarul privind realizarea investiţiei prevede că până în 14 noiembrie se va face analiza documentelor şi se va afişa lista investitorilor precalificaţi, în perioada 17 – 30 noiembrie va avea loc analiza pe fond a documentelor, între 2 decembrie – 31 ianuarie 2015 vor avea loc negocieri cu firmele precalificate, iar între 16 – 20 februarie se va elabora caietul de sarcini pentru licitaţie.

„Depunerea ofertelor de către firme va avea loc în două luni de la finalizarea caietului de sarcini, astfel încât în luna mai 2015 să poată fi desemnat câştigătorul. Imediat vor începe lucrările, ceea ce este un lucru extraordinar, care va duce la o dezvoltare pe orizontală a societăţilor care vor colabora la proiect. Investiţia în hidrocentrala de la Tarniţa – Lăpuşteşti va dura între cinci şi şapte ani şi va duce la crearea a 4.000 de locuri de muncă în faza de execuţie”, a spus prefectul de Cluj.

Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti ar urma să fie construită pe parcursul a cinci-șapte ani, la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald. Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare.

Acţionarii Hidro Tarniţa sunt Electrica şi Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 50% din acțiuni. La capitalul companiei Hidro Tarnița vor participa Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Societatea de Administrare pentru Participaţii în Energie (SAPE), alături de investitori care urmează să fie selectaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *