Acasă » Petrol și Gaze » Tribunalul Braşov cere intrarea în faliment a Condmag

Tribunalul Braşov cere intrarea în faliment a Condmag

23 noiembrie 2017
Explorare și producție
energynomics

Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov (simbol bursier COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, urmează să intre în faliment, potrivit unei decizii a Tribunalului Braşov, însă hotărârea poate fi atacată cu apel în şapte zile, arată un anunţ al companiei publicat miercuri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania, intrată în insolvenţă din vara anului 2015, este administrată de Gheorghe Călburean, proprietar al companiei Dafora Mediaş.

”La termenul de pronunţare din data de 21.11.2017, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei Condmag. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare”, arată anunţul companiei. De asemenea, Tribunalul Braşov a desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Rominsolv SPRL, ”care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie provizorie de 3.000 lei şi un onorariu de succes de 9% din valoarea fondurilor obţinute în beneficiul creditorilor”, conform News.ro.

Condmag a fost listată la bursă din 1996, însă la momentul intrării în insolvenţă acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.

Potrivit rezultelor transmise BVB, în primele nouă luni ale acestui an, compania a avut pierderi de 18,34 milioane lei, de trei ori mai mari faţă de perioada similară a anului trecut (5,96 milioane lei).

Datoriile totale ale Condmag se ridicau la sfârşitul lunii septembrie la 80,18 milioane lei.

Numărul de angajaţi la 30 septembrie este de 83 salariaţi, faţă de 126 salariaţi la 31 decembrie 2016 şi 133 salariaţi la 30 septembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *