Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră

Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră

energynomics

Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, cel mai probabil gaze naturale, au declarat, miercuri, pentru Bloomberg, surse din piață.

Oficialii turci au făcut aceste dezvăluiri după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a promis, va avea “veşti bune” care vor marca debutul unei noi ere pentru ţară. De asemenea, Erdogan a promis că va continua lucrările de explorare energetică din apele disputate ale Mediteranei, conform Bloomberg și Agerpres.

Deocamdată nu este clar care este mărimea şi adâncimea la care au fost descoperite resursele energetice în Marea Neagră, precum şi dacă este fezabilă extracţia acestor resurse.

Luna trecută, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, a anunţat că nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră. “Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi”, a spus Donmez într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter în data de 20 iulie.

Perimetrul Tuna-1 este amplasat la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *