Ucraina le-a cerut vineri locuitorilor săi să reducă încălzirea, şcolilor să rămână închise, iar întreprinderilor să-şi încetinească ritmul, după ce Rusia a refuzat să reia livrările de gaze naturale, un lucru care-i îngrijorează pe europeni în plin val de frig, relatează AFP. Ucraina a renunţat de mai bine de doi ani la aceste resurse ruse, însă acest nou episod din foiletonul ”războiului gazelor naturale” a luat Kievul prin surprindere.
Câteva ore mai târziu, autorităţile ucrainene au anunţat că au remediat penuria de gaz din ţară. „Avem o creştere netă a livrărilor de gaz din UE, din Polonia, Slovacia şi Ungaria”, a subliniat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko într-o postare pe contul său de Twitter.
El are loc în contextul în care o curte internaţională a pus capăt numeroşilor ani de litigiu, ceea ce ar fi trebuit să permită reluarea livrărilor încă de joi, în condiţii mai favorabile Kievului, conform News.ro.
Însă această hotărâre a provocat furia grupului gazifer rus Gazprom, care i-a rambursat operatorului ucrainean Naftogaz avansul primit şi a refuzat – în ultimul moment – să reia livrările.
Gazprom a anunţat vineri că vrea pur şi simplu să rupă contractul cu Kievul, în vigoare până în 2019.
Denunţând o ”provocare”, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat instituţiilor publice să ”reducă în măsura posibilului temperatura”.
”Le cer concetăţenilor noştri să scadă încălzirea cu un grad sau să evite la maximum pierderi de căldură în imobile”, a adăugat el.
”Mulţumită coeziunii noastre, Gazprom şi Kremlinul nu vor putea să şantajeze Ucraina”, a adăugat el.
În faţa deputaţilor, ministrul ucrainean al Energiei Igor Nasalik a cerut şcolilor şi universităţilor să-şi închidă porţile până la 8 martie, când temperaturile glaciale urmează să înceteze.
El a îndemnat întreprinderile să-şi încetinească activitatea, pentru a conuma mai puţină energie, şi privilegiază recursul la păcura în locul gazelor naturale.
Cu scopul de a compensa lipsa gazelor naturale ruse, Ucraina a semnat de urgenţă un contract de livrare cu grupul polonez PGNiG.
Însă Comisia Europeană (CE), pe care Kievul a chemat-o să medieze, a avertizat că este dificil ca ţările europene să aprovizioneze Ucraina, având în vedere propriile nevoi, care au crescut mult din cauza valului de frig actual.
”Situaţia provoacă îngrijorări nu doar cu privire la livrarea directă de gaze naturale Ucrainei, dar şi cu privire la un eventual tranzit al gazelor naturale către UE”, şi-a exprimat îngrijorarea vicepreşedintele CE însărcinat cu Energia Maros Sefcovic, citat într-un comunicat.