Comisia Europeană a aprobat marți o schemă în valoare de 103 milioane de euro lansată de România pentru a sprijini investițiile în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Proiectul prevede punerea în funcțiune a unei capacități de minimum 480 MWh de stocare a energiei electrice în baterii, până în 31 decembrie 2025. Bugetul total aferent prezentei scheme este echivalentul în lei a sumei de 103.480.000 euro, compus din 79.600.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Reziliență în cadrul PNRR şi 23.880.000 euro fonduri naționale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%, conform Agerpres.
„Comisia a decis că schema românească este necesară şi adecvată pentru a accelera investițiile în facilitățile de stocare a energiei electrice, contribuind astfel la obiectivele strategice ale UE care au legătură cu tranziția verde. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporțională, în condițiile în care ajutorul va fi limitat la minimumul necesar şi nu va avea efecte negative asupra competiției şi comerțului în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, a precizat Executivul comunitar, într-un comunicat de presă.
Pingback: UE a aprobat schema de sprijin pentru stocare în valoare de 103 mil. euro - Piramid Energy