Acasă » Petrol și Gaze » UE a reuşit să umple depozitele de gaze în procent de 90%

UE a reuşit să umple depozitele de gaze în procent de 90%

9 octombrie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia, relatează agenţia EFE.

Depozitele se află la o medie de 90,12%, conform asociaţiei din sector Gas Infrastructure Europe (GIE), care a prezentat vineri datele actualizate la 5 octombrie. Gradul de umplere îl depăşeşte pe cel din perioada similară a anului trecut, care a a fost de 75%.

Reglementările comunitare nu impun ca statele membre să aibă depozite de gaze (aşa cum se întâmplă în cazul petrolului, unde este obligatoriu să deţină rezerve pentru 90 de zile de consum), iar cele 160 de instalaţii ale celor 18 state comunitare cu depozite conţin în total 1.002 TWh de gaze, mai scrie EFE.

Umplerea în totalitate a acestor depozite cu 1.100 TWh va garanta consumul pentru trei luni, iar cantitatea ar fi insuficientă pentru a face faţă unei întreruperi totale a furnizării de gaze de către Rusia. UE a importat circa 1.800 TWh de gaze din Rusia în 2019, înainte de pandemie, conform centrului de studii Bruegel, potrivit Agerpres.

Însă, o parte din aceste gaze, care deja ajung cu greu din Rusia în UE, sunt înlocuite cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care la finele anului vor fi crescut cu peste 60 miliarde de metri cubi (bcm) peste totalul de 80 miliarde metri cubi din 2021, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).

La aceasta se va adăuga compromisul celor 27 de state membre de a economisi în medie 15% din gaze şi 10% din electricitate.

Consumul de gaze în UE în sezonul de toamnă/iarnă 2020/2021 a fost de 3,319 TWh, şi cu un an înainte de 3,216 TWh, conform Reţelei Europene a Administratorilor de Reţele de Transport al Gazelor (ENTSOG).

Această organizaţie a avertizat în iulie asupra importanţei umplerii depozitelor, nu doar pentru a face faţă sezonului rece 2022/2023 ci şi pentru a garanta un nivel minim de rezerve pentru 2023/2024.

UE ar trebui să ajungă la finele iernii cu un grad de umplere a depozitelor de 40% pentru a evita problemele anul viitor, conform calculelor Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *