Comisia Europeană a taxat Eco-Bat Technologies, Recylex și Campine printr-o amendă totală de 68 de milioane de euro, pentru că au manipulat prețurile la achiziționarea bateriilor auto uzate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Cea mai mare amendă a primit-o liderul mondial pe piața reciclării bateriilor, firma britanică Eco-Bat, 32,71 milioane euro, în timp ce firma franceză Recylex a fost amendată cu 26,74 milioane de euro, iar firma belgiană Campine a primit o amendă de 8,16 milioane de euro. În schimb, compania americană Johnson Controls a evitat plata unei amenzi pentru că a alertat Comisia Europeană în legătură cu existența acestui cartel, conform Agerpres.
Potrivit Comisiei, în perioada 2009 — 2012, un număr de patru companii de reciclare au pus la punct un cartel pentru a manipula prețurile la achiziționarea bateriilor auto uzate în Belgia, Franța, Germania și Olanda. Cele patru companii sunt Campine (Belgia), Eco-Bat Technologies (Marea Britanie), Johnson Controls (SUA) și Recylex (Franța).
Spre deosebire de majoritatea cartelurilor, unde companiile se înțeleg pentru a majora prețurile de vânzare, cele patru companii de reciclare s-au înțeles în vederea reducerii prețului plătit dealerilor și companiilor care colectează baterii auto uzate. Prin aceste înțelegeri, cele patru companii au perturbat funcționarea normală a pieței și au împiedicat concurența de prețuri.
„Cele patru companii amendate astăzi s-au înțeles ca să-și maximizeze profiturile realizate de pe urma reciclării bateriilor uzate, reducând concurența într-o etapă importanță a lanțului de reciclare”, a declarat comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager.
Bateriile auto sunt cel mai reciclat produs de consum din lume. Aproape 99% din toate bateriile auto din Uniunea Europeană sunt reciclate. Potrivit datelor Comisiei, aproximativ 58 de milioane de baterii auto sunt reciclate în fiecare an în Uniunea Europeană (UE).