Pentru prima dată de la crearea Fondului pentru inovare, Uniunea Europeană investeşte 118 milioane de euro în 32 de mici proiecte inovatoare din 14 state membre ale UE, precum şi în Islanda şi Norvegia, a anunţat marţi Comisia Europeană.
Granturile vor sprijini proiectele care vizează introducerea pe piaţă a tehnologiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon în industriile energointensive, a hidrogenului, a stocării energiei şi a energiei din surse regenerabile. Pe lângă aceste granturi, 15 proiecte situate în 10 state membre ale UE şi în Norvegia vor beneficia de asistenţă pentru dezvoltarea de proiecte în valoare de până la 4,4 milioane de euro, vizându-se promovarea maturităţii acestora.
„Prin aceste investiţii, UE oferă un sprijin concret proiectelor în domeniul tehnologiilor curate din întreaga Europă pentru a aplica la scară largă soluţii tehnologice care pot contribui la atingerea neutralităţii climatice până în 2050. Majorarea Fondului pentru inovare propusă în pachetul „Pregătiţi pentru 55″ va permite UE să sprijine şi mai multe proiecte în viitor, să le accelereze şi să le aducă pe piaţă cât mai curând posibil”, a afirmat vicepreşedintele executiv Timmermans, conform Agerpres.
Cele 32 de proiecte selectate pentru finanţare au fost evaluate de experţi independenţi în ceea ce priveşte capacitatea lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în raport cu tehnologiile convenţionale şi de a inova dincolo de stadiul actual al tehnologiei, fiind, în acelaşi timp, suficient de mature pentru a permite implementarea lor rapidă.
Printre celelalte criterii se număra potenţialul de scalabilitate şi de rentabilitate al proiectelor. Proiectele selectate acoperă o gamă largă de sectoare relevante pentru decarbonizarea diferitelor părţi ale industriei şi ale sectoarelor energetice din Europa. Rata de succes a propunerilor eligibile pentru prezenta cerere de propuneri este de 18%.
Cele 15 proiecte care pot beneficia de asistenţă pentru dezvoltarea proiectelor au fost evaluate ca fiind suficient de inovatoare şi promiţătoare în ceea ce priveşte capacitatea lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dar nu încă suficient de mature pentru a fi avute în vedere pentru acordarea unui grant. Sprijinul, care urmează să fie furnizat sub formă de asistenţă tehnică personalizată de către Banca Europeană de Investiţii, vizează promovarea maturităţii lor financiare sau tehnice, în vederea unei eventuale redepuneri în cadrul viitoarelor cereri de propuneri aferente Fondului pentru inovare.