Uniunea Europeană își propune ca până în anul 2020, energia provenită din surse regenerabile să reprezinte 20% din energia consumată, chiar dacă Marea Britanie, Irlanda și Luxemburg au rămas în urmă, se arată într-un raport al Executivului comunitar consultat de Reuters.
În raportul care urma să fie publicat pe 1 februarie, Comisia Europeană susține că energiile regenerabile au fost responsabile pentru 16,4% din consumul de energie în 2015. „În pofida incertitudinilor geopolitice, Europa va continua să avanseze în tranziția la energie curată și va cere Chinei și altor jucători din piață să facă progrese”, a afirmat comisarul european pentru Mediu și Energie, Miguel Arias Canete.
Comisia Europeană susține că utilizarea sporită a surselor regenerabile a permis realizarea unor economii estimate la 16 miliarde de euro în 2015 ca urmare a diminuării importurilor de combustibili fosili. Raportul precizează că dezvoltarea surselor regenerabile a fost inegală, în condițiile în care energia eoliană onshore a crescut mai rapid decât energia fotovoltaică.
Potrivit Acordului convenit la summitul de la Paris din 2015, blocul comunitar s-a angajat să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% comparativ cu nivelul din 1990. De asemenea, UE și-a fixat ca obiectiv creșterea ponderii energiilor regenerabile până la cel puțin 27% din energia consumată în 2030, un obiectiv pe care organizațiile de mediu l-au criticat ca fiind unul modest.