Acasă » Petrol și Gaze » UE stabilește noile condiții de ajutor de stat pentru centralele germane pe gaz și hidrogen

UE stabilește noile condiții de ajutor de stat pentru centralele germane pe gaz și hidrogen

1 august 2023
Petrol și Gaze
energynomics

Comisia Europeană a stabilit noi condiții-cadru importante pentru ajutorul de stat german pentru construirea și exploatarea unor centrale electrice pe hidrogen de aproximativ 24 de gigawați (GW) și a unităților de gaze fosile care ulterior vor fi mutate pe hidrogen, a anunțat Ministerul Economiei (BMWK) într-un comunicat de presă. Ministerul și Comisia au elaborat o „înțelegere comună” pentru sprijinul necesar pentru construirea unor astfel de centrale electrice pe gaz, pe care guvernul le consideră un supliment necesar pentru sursele regenerabile intermitente, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică, potrivit Clean Energy Wire.

„Progresele înregistrate [în cadrul discuțiilor] cu Comisia Europeană reprezintă un prim pas important, chiar dacă acest lucru nu înseamnă că măsurile preconizate au fost deja aprobate de Comisia Europeană în conformitate cu regulile privind ajutorul de stat”, a spus ministerul.

Procesul oficial de consultare a ajutorului de stat va continua după vacanța de vară. În ultimele luni, Germania și UE au convenit asupra unei legislații importante pentru a accelera expansiunea energiei regenerabile, a declarat ministrul economiei Robert Habeck.

„Acum este o chestiune de a iniția conversia parcului nostru de centrale electrice la hidrogen și, astfel, de a stabili calea spre atingerea neutralității climatice pentru întregul sector al energiei electrice”. Habeck a spus că în urma discuțiilor cu Comisia, ministerul va putea dezvolta strategia pentru centralele electrice necesare pentru a garanta securitatea aprovizionării în viitor. Spre deosebire de planurile anterioare de a organiza deja primele licitații anul acesta, ministrul a spus că acestea vor începe abia în 2024.

Ministerul Economiei a declarat că înțelegerea comună cu Comisia a acoperit sprijinul de stat pentru trei scheme diferite: licitații pentru 15 gigawați (GW) de unități de gaz noi și existente, care trebuie convertite pe hidrogen până în 2035 (10 GW urmează să fie licitați deja din 2024-2026, din care până la 6 GW noi); licitații pentru a sprijini producția de energie din hidrogen pe bază de surse regenerabile în „centrale electrice rapide cu hidrogen” de 4,4 GW în regiunile cu acces timpuriu la combustibil; licitații 2024-2028 pentru proiecte noi sau centrale pe gaz convertite și licitații pentru 4,4 GW de proiecte care combină energie electrică regenerabilă cu electrolizoare pentru producția de hidrogen verde, stocarea hidrogenului și centralele pe hidrogen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *