Acasă » Electricitate » Nuclear » Un laborator din SUA se apropie de obținerea fuziunii nucleare

Un laborator din SUA se apropie de obținerea fuziunii nucleare

11 octombrie 2013
Electricitate
energynomics

Fizicienii de la National Ignition Facility (NIF) din Livermore, California, au reușit să creeze un experiment de fuziune nucleară care dovedește că este posibil obținerea în viitor a unui sistem energetic auto-suficient care să producă energie cu adevărat curată și nelimitată.

Conform informațiilor disponibile, experimentul în valoare de 3,5 miliarde de dolari a reușit să creeze o reacție de fuziune nucleară ce a degajat mai multă energie decât a absorbit pentru ca reacția să aibă loc. Totuși, această reușită este doar un pas către îndeplinirea idealului de creare a unui sistem care să degaje mai multă energie decât cea necesară pentru pornirea sa.

Ziarul britanic The Independent a intrat primul în posesia informațiilor după ce a avut acces la un e-mail trimis intern trimis de către directorul NIF care anunța personalul științitif al unității de cercetare că în timpul experimentului a rezultat o cantitate de energie mai mare decât cea care a alimentat combustibilul (deuterium și tritium, izotopi ai hidrogeniului și heliului) care a provocat fuziunea. Surse din cadrul NIF au afirmat că experimentul a constat în 192 de lasere care au alimentat combustibilul folosit cu 10 kilojouli de energie, iar în urma reacției combustibilul a degajat 14 kilojouli de energie, o cantitate cu 75% mai mare decât cea obținută anterior.

Reacția nu a fost totuși una net-pozitivă din punctul de vedere al cantității de energie introdusă și ieșită din sistemLaserele care au alimentat combustibilul au utilizat 1,82 megajouli de energie, o cantitate de 130 de ori mai mare decât cea rezultată din fuziune. În plus, laserelenu au reușit să declanșeze o reacție în lant și au trebuit să mențină un ritm constant de alimentare cu energie a combustibilului pentru ca fuziunea să aibă loc fără întrerupere. Directorul general al NIF a afirmat că experimentul, deși limitat ca rezultate, reprezintă o ilustrare a mecanismelor necesare atingerii auto-suficienței energetice a unui sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *