Vineri, 29 Noiembrie 2019, va avea loc în București și alte 11 orașe al doilea marș pentru acțiune climatică sub numele de “Ziua pentru acțiune climatică”. Acțiunea va fi organizată și în Târgu Jiu, Iași, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Brașov, Bacău, Târgul Ocna și Craiova. Marșul este organizat de mișcarea FFF și Climate Strike România.
Marșurile și protestele pentru acțiune climatică au loc în toată lumea, sunt din ce în ce mai frecvente și sunt organizate pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă și să declare stare de urgență climatică, susțin activiștii.
În data de 20 Septembrie, la primul marș de acest fel organizat în România, au fost prezenți peste 1.000 de oameni în București și 800 oameni în celelalte 8 orașe în care a avut loc protestul, majoritatea fiind elevi. ”Factorii de decizie trebuie să înțeleagă că oamenii nu vor mai tolera un mediu politic în care nu se iau în considerare schimbările climatice”, spun activiștii de mediu.