Daniel Apostol
secretar-general ROPEPCA

Am participat recent (luni 21 martie) la o dezbatere – încă una – pe tema strategiei energetice a României pe perioada 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. În puzderia de dezbateri, mese rotunde, conferințe și evenimente care pun în discuție sectorul energetic românesc, prezentul și viitorul acestuia, încă o reuniune pe această temă ar putea părea inutilă. Dar nu e chiar așa. De data asta, dezbaterea cu titlul „Analiza stadiului actual – o radiografie a sistemului energetic național și bază a elaborării noii strategii energetice” mi-a părut ofertantă, cunoscând seriozitatea și profesionalismul inițiatorului și moderatorului ei, Radu Dudău, expert în domeniu și coordonator al grupului de elaborare a strategiei. Dezbaterea a fost găzduită de Universitatea Politehnică din București și a beneficiat de participarea ministrului Energiei, Victor Grigorescu, a Ambasadorului cu însărcinări speciale de securitate energetică Mihnea Constantinescu, a expertului Vasile Iuga, a secretarului de stat la Energie Corina Popescu. Din capul locului, ministrul Grigorescu a explicat că ne aflăm în faza de evaluare a stării de sistem, pentru că România pare a fi încă departe de ceea ce-și dorește să fie de fapt, și anume un pol de securitate în Europa Centrală și de Sud-Est.

Mi-am exprimat la dezbatere un punct de vedere pe care îl reiau aici: România se află pe harta lumii într-un punct pe care adesea mulți oameni (experți, analiști, politicieni, jurnaliști, strategi, militari etc) îl consideră a fi un nod, un loc unde s-ar putea înnoda lucrurile, politicile, strategiile, dezvoltările, conflictele etc. Eu văd acest „nod” având cel puțin două semnificații diferite, două posibile interpretări. Prima ar fi aceea că un „nod” pe harta lumii este un loc unde s-ar putea lega (înnoda) interesele energetice transcontinentale, un punct în care s-ar reuni căile de transport de energie, canalele de comunicare și rutele comerciale asiatice, europene, nord-africane. Un astfel de „nod” ar fi o gară obligatorie pe un nou „drum al mătăsii” care ar transporta energia, în diversele ei forme, resursele energetice, precum și resursele financiare și tehnologiile de ultimă oră, de la Est la Vest (mai ales prima categorie, resursele naturale și energetice) și de la Vest la Est (mai ales banii, instrumentele financiare și tehnologiile avansate).

O a doua posibilă interpretare a „nodului” este aceea că ar fi acel punct pe harta lumii în care se înnoadă, se încâlcesc, se încurcă, se înțelenesc tocmai interesele energetice, politice, economice, diplomatice, militare din jurul transferului de resurse enumerat mai sus. Or, din punctul meu de vedere, tocmai aici trebuie să realizăm cu obiectivitate cine suntem de fapt și ce ne propunem să fim. O strategie – fie ea și energetică – a unei națiuni trebuie să enunțe clar cine suntem și unde vrem să ajungem, dar mai clară decât acest enunț aparent ușor trebuie să fie declarația fermă prin care se identifică și se angajează mijloacele, resursele și timpul de care este nevoie pentru a ajunge de unde suntem la ce vrem să fim. Trebuie să eliminăm riscul de a fi „nodul” care alungă interesele comune și proiectele transfrontaliere. Să evităm să „înnodăm” căile limpezi, drepte, line, de atragere și de continuare a proiectelor majore de investiții, cu impact uriaș pentru societatea noastră și mai ales pentru viitorii 20-30 de ani ai acesteia. Trebuie să conștientizăm că sectorul energetic este intensiv din punct de vedere al investițiilor, necesită investiții de valoare mare, de volum ridicat, de durată lungă de viață, de amploare economică și de impact major, investiții care au factor de multiplicare economică considerabil. Un exemplu este dat de studiul realizat de KPMG pentru ROPEPCA (Asociația Română a Companiilor de Exploatare și Producție Petrolieră) care atrage atenția asupra faptului că fiecare euro investit în România de sectorul de petrol și gaze a produs de aproape patru ori mai mult efect economic pe orizontală. La un euro investit, regăsim circa 3,5 euro produși în economia națională (voi reveni pe larg despre acest studiu într-un material viitor, cititorii interesați îl vor putea găsi de săptămâna viitoare pe site-ul www.ropepca.ro).

De aceea, cred că statul are un rol major în a desțeleni, în a deznoda lucrurile, în a ridica barierele din calea investițiilor care trebuie atrase și încurajate să aibă în România un cap de pod sau, mai curând, un punct nodal (ne întoarcem din nou la „nod”, de data asta cu semnificația pozitivă) pe harta energetică a lumii. Felul în care statul judecă contextul internațional, evoluțiile piețelor energiei, interesele transfrontaliere, proiectele de investiții și felul în care statul gândește, elaborează și aplică legi și reglementări cu impact în sectorul energetic ne vor demonstra ce fel de „nod” dorește statul să devină România.

Mi-a plăcut, în dezbaterea anunțată anterior, enunțul ambasadorului Mihnea Constantinescu: acesta a avertizat că România trebuie să aibă și să manifeste o puternică ambiție tehnologică, o viziune de inovare tehnologică, o abordare de frontieră tehnologică în sectorul energetic. Fără o injecție serioasă de inovație tehnologică, sectorul energetic românesc riscă să ajungă la coada competitivității europene, va deveni o zonă gri pe harta lumii. Totodată, trebuie să existe o dezbatere serioasă despre finanțarea sectorului energetic, într-un moment în care nu există un inventar clar de instrumente de finanțare corelate între guvern, ministere, bănci, fonduri de investiții, investitori privați, fonduri europene. Este nevoie de instrumente financiare solide pentru finanțarea sectorului energetic, concluziona Mihnea Constantinescu.

Dar brusc, din audiență, a răbufnit vocea: „Şi care e Știrea?”. Întrebarea – firească, spun eu – a unui reporter de televiziune sublinia de fapt nevoia de a observa, nu doar declarații de bune intenții, ci mai ales fapte, evoluții, rezultate. Știrea, aș spune eu, trebuie să vină. Știrea nu va fi citirea propriu-zisă, în public, a strategiei energetice. Știrea va fi începutul punerii acesteia în practică.