Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Un secol de transport gaze naturale – o carte de Dumitru Chisăliță

Un secol de transport gaze naturale – o carte de Dumitru Chisăliță

7 iulie 2014
Consumatori
energynomics

„Suntem o societate egoistă care ne înfruptăm din ceea ce au muncit alții; consumăm valoarea adăugată creată de alții, înaintea noastră”, consideră Dumitru Chisăliță, autorul unei noi cărți documentare despre istoria industriei românești de petrol și gaze. Putem, cel puțin, să le menținem memoria vie, ceea ce, pentru Dumitru Chisăliță, care provine dintr-o familie care a participat vreme de zeci de ani la evoluția industriei, este o datorie încă și mai presantă.

Think tank-ul Energy Policy Group (EPG) a organizat pe 3 iulie lansarea cărții „Un secol de transport gaze naturale” (descarcă un fragment), cea mai recentă lucrare a lui Dumitru Chisăliță. Volumul de 217 de pagini, publicat la editura Universității Transilvania, din Brașov, este înțesat cu informații, hărți, fotografii și desene tehnice ilustrând începuturile transporturilor de gaze naturale din România. A fost nevoie de 5 ani pentru documentare și de încă unul pentru redactarea propriu-zisă pentru a ajunge la această remarcabilă contribuție științifică, cu atât mai semnificativă în peisajul sărac al monografiilor de acest tip.

În România, istoria și mai ales istoria tehnică sunt tratate cu o vinovată neglijență, a spus Dumitru Chisăliță, pentru a explica ce l-a motivat pentru a porni și pentru a duce la bun sfârșit o întreprindere atât de dificilă, care s-a întins pe atât de mult timp. Autorul este convins că este esențial să păstrăm memoria celor care au făcut sacrificii greu de imaginat pentru a construi o industrie cu care astăzi ne mândrim și pe care o luăm de-a gata. „În acești 100 de ani de istorie, au fost 50 de ani în care toată munca a fost făcută prin forță brută și inventivitate; înainte de introducerea echipamentelor mecanizate, totul s-a făcut cu forța brațelor și tăria sufletelor”.

Radu Dudău, co-fondator și director al EPG, think-tank în cadrul căruia Dumitru Chisăliță este unul dintre experții afiliați, a salutat cartea, considerând-o o prezență necesară cu atât mai mult într-o epocă în care „petroliștii sunt un fel de cetate asediată” și „nu poți fi mândru că ești petrolist atunci când toate marile reușite ale breslei – din trecut sau din prezent – sunt inundate de critici și acuzații venite de pretutindeni”.

De aceea, pe lângă lăudabila minuție științifică, Radu Dudău a apreciat admirația autorului care transpare din fiecare pagină față de „dimensiunea eroică a pionieratului în industria de gaze a României”.

După ce a scris peste 15 volume dedicate istoriei industriei de petrol și gaze, Dumitru Chisăliţă lucrează încă la altele, pentru că reușitele, premierele românești și figurile meritorii sunt foarte numeroase. În cuvintele autorului, „cu cât citești mai multă istorie, cu atât devii un manager mai bun, mai vizionar.”

EPG Chisalita (1)Despre autor
Dumitru Chisăliţă
Dumitru Chisăliţă are o experiență profesională extinsă în cadrul companiilor și instituțiilor românești, între care ROMGAZ, TRANSGAZ, Ministerul Economiei, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea din Sibiu. A fost director al ROMGAZ, este expert tehnic și consultant pentru petrol și gaze, precum și expert juridic pentru petrol și gaze în cadrul Ministerului român al Justiției. În prezent, este membru în consiliul director al ROMGAZ și consilier al ministrului Energiei.

a

Despre EPG
The Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent, non-profit, cu sediul la București, specializat în politici energetice, analiză de piață și strategie energetică, înființat în februarie 2014. EPG se focalizează pe regiunea Europei de Est și bazinul Mării Negre, iar analizele sale țin seama de tendințele generale și procesele determinante la nivel european și global. EPG promovează un sistem energetic sigur, prietenos cu mediul, acceptat de comunitățile locale, bazat pe tehnologiile cele mai avansate. Perspectivele EPG sunt pro-business, dar independente și fundamentate pe date științifice. EPG se bazează pe cele mai bine specializate surse de date, precum și pe propriile cercetări în ceea ce privește securitatea și strategiile energetice, tehnologia, piețele, geopolitica și riscul politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *