E.ON Energie România contestă practicile neloiale care conduc la inducerea în eroare a consumatorilor şi implicit, la prejudicierea intereselor lor, se arată într-un comunicat.
Compania susține că ”încurajează competiţia, atâta timp cât aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor care asigură funcţionarea corectă a mecanismelor pieţei concurenţiale”.
”Noţiunea de piaţă concurenţială înseamnă existenţa unei rivalităţi de piaţă, în care fiecare companie încearcă să ofere cea mai bună combinaţie de preţuri, calitate şi servicii conexe, dar toate acestea trebuie să se realizeze cu respectarea uzanţelor cinstite şi a principiului general al bunei-credinţe specifice concurenţei loiale”, spun oficialii E.ON.
”În acest moment diverse companii din piaţă desfăşoară, prin intermediul agenţilor de vânzări, activităţi de contractare de noi clienţi şi de determinare a acestora să îşi schimbe furnizorul. Ne-au fost semnalate cazuri în care reprezentanţii unor astfel de companii vizitează persoane în vârstă, afirmând că sunt „de la lumină”, că trebuie semnate contracte noi şi că E.ON este acelaşi furnizor cu compania pe care aceştia o reprezintă”, au adăugat ei.
Utilizarea noţiunii de „înnoire a contractelor de furnizare” are menirea de a crea confuzie în rândul clienților care au deja încheiate contracte de furnizare energie electrică- conform sursei citate.
”Considerăm că prin aceste practici, consumatorilor le sunt încălcate drepturile fundamentale cu privire la informarea corectă, clară şi completă astfel încât aceştia să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea furnizorului”, spun oficialii E.ON.