Guvernul de la Budapesta va relaxa normele referitoare la construcția de mici parcuri fotovoltaice și va acorda credite subvenționate proprietarilor de terenuri în cadrul unei strategii destinate promovării energiilor regenerabile, a declarat joi un oficial guvernamental ungar, transmite Reuters.
În prezent, centrala nucleară de la Paks asigură peste jumătate din necesarul de energie electrică al Ungariei iar aproximativ 29% din necesarul de electricitate este importat, un procent pe care Guvernul ungar vrea să îl reducă.
‘Guvernul sprijină construcția cât mai multor parcuri fotovoltaice în Ungaria’, a declarat joi Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, într-o conferință de presă.
Potrivit lui Janos Lazar, vor fi relaxate reglementările cu privire la utilizarea terenului agricol. De asemenea, Executivul de la Budapesta va oferi credite subvenționate fermierilor sau companiilor pentru a finanța construcția de mici centrale fotovoltaice cu o capacitate de până la 0,5 Megawați, ce pot fi construite pe o suprafață de un hectar, prin banca publică de dezvoltare MFB. În plus, statul ungar va cumpăra toată energia electrică produsă de noile parcuri fotovoltaice. Obiectivul este reducerea importurilor de energie electrică și creșterea ponderii regenerabilelor în mixul energetic.
Potrivit unui raport elaborat de Comisia Europeană, energiile regenerabile au reprezentat mai puțin de 10% din energia electrică utilizată de Ungaria în 2013 iar guvernul de la Budapesta sper să ajungă la o pondere de 13%, până la finele acestui deceniu.
Janos Lazar a subliniat că, până la finele anului trecut, Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Ungaria a eliberat 2.600 de autorizații de construcție pentru parcuri fotovoltaice dintre care aproximativ jumătate sunt în construcție.
De asemenea, centrala nucleară de la Paks urmează să fie extinsă cu două noi reactoare, în conformitate cu un acord în valoare de 12,5 miliarde de euro încheiat cu firma rusă Rosatom.