USR a depus, joi, în planul Camerei Deputaţilor, o nouă moţiune împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu. Moțiunea este sprijinită și de partidul AUR, însă are șanse mici să întrunească voturile necesare pentru a fi adoptată, fapt semnalat deja de liderii coaliției.
„În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi cu 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez moţiunea: „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu”, a anunţat liderul grupului USR, Ionuţ Moşteanu.
Liderul AUR, deputatul George Simion, a precizat că partidul pe care îl conduce susţine acest demers, conform Agerpres.
Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Daniel Suciu, a precizat că la Biroul permanent nou constituit, după ce se va publica în Monitorul Oficial, va fi luată în discuţie moţiunea depusă de USR.
Moţiunea simplă va fi dezbătută în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, iar miercuri va fi dat votul, a decis, joi, Biroul permanent.