Un grup de utilități europene a declarat luni că planul autorităților de reglementare din UE de a reduce consumul de cărbune prin limitarea subvențiilor pentru energie ar crește costurile, reducând investițiile în energie curată.
Eurelectric, grupul de lobby pentru câteva companii mari generatoare de energie, a declarat că propunerea Comisiei Europene de a stabili un plafon de 550 de grame de dioxid de carbon pe kilowatt-oră pentru noile centrale electrice ar duce la apariția unui cost suplimentar pentru sectorul energetic de aproximativ 50 de miliarde de euro între 2020 și 2040, potrivit Reuters.
Întrucât firmele închid capacitățile vechi, oficialii grupului au declarat că măsura nu va ține cont mecanismele de capacitate care vizează existanța unor capacități de rezervă pentru a preveni întreruperile – ceea ce va afecta multe centrale termice, forțându-le închiderea anticipat.
Utilitățile vor răspunde prin investiții în stații de gaze naturale, care, deși sunt mai curate decât centralele pe bază de carbune, încă mai produc gaze cu efect de seră, conform Eurelectric.
Citând un studiu al companiei Compass-Lexecon, grupul a spus că trecerea de la energia cărbunelui la gaze ar conduce la o creștere de 40% a consumului de gaze a UE.
„Aceasta va devia investițiile și va face un deserviciu eforturilor Europei de a trece la o energie curată”, a declarat Kristian Ruby, secretarul general al Eurelectric. „Utilitățile din întreaga Europă investesc miliarde în surse regenerabile și în alte soluții critice de tranziție”.
Propunerea Comisiei este una dintre cele mai contestate, în cadrul unei reforme a rețelei electrice europene, după 2020.
Activiștii de mediu au salutat limita propusă de emisii de CO2 pentru mecanismele de capacitate ca o modalitate de eliminare treptată a cărbunelui și care va contribui la îndeplinirea angajamentului blocului comunitar de a îndeplini cerințele acordului climatic de la Paris de a reduce emisiile cu cel puțin 40% până în 2030, față de nivelul din 1990.
Săptămâna trecută, alt grup de firme energetice a susținut planul propus.