Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Vâlcov: Noile redevenţe ar putea fi prezentate la finalul lunii viitoare

Vâlcov: Noile redevenţe ar putea fi prezentate la finalul lunii viitoare

energynomics

Proiectul noii legi a redevenţelor ar putea fi prezentat la sfârşitul lunii aprilie în primă lectură în Guvern, apoi să intre în dezbatere publică, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov. „Fiind o lege specială, noi trebuie să o tratăm – şi o tratăm – cu mare atenţie”, a mai spus Vâlcov la un post de televiziune, citat de Bursa.

Potrivit acestuia, autorităţile au discuţii cu specialiştii, cu companiile care activează în domeniu, dar şi cu Banca Mondială, pentru a vedea experienţa altor ţări. În context, Darius Vâlcov a dat asigurări că noua lege a redevenţelor va fi „un rezultat al specialiştilor, al celor care lucrează în branşă”.

Lăsăm specialiştii să vorbească şi noi încercăm să ascultăm toate aceste puncte de vedere – şi ale specialiştilor.Suntem foarte interesaţi ca o mare parte din banii pe care îi obţinem din exploatarea zăcămintelor românilor să se întoarcă în bugetul de stat şi să aibă o direcţie foarte clară”, a spus Vâlcov, care a explicat că specialiştii ministerului pe care îl conduce urmăresc modele externe, precum cel norvegian şi colaborează şi cu Banca Mondială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *