Lansarea lucrării „Geografia resurselor strategice ale României – Titan și zirconiu” de Cătălin Deacu readuce în discuție una dintre cele mai presante teme pentru comunitatea energetică din România: valorificarea locală a resurselor minerale critice. Într-o perioadă în care Europa caută cu urgență surse sigure pentru metalele esențiale tranziției energetice, România are ce să ofere, are ce să reconstruiască. În ceea ce privește zirconiul, “înainte de 1990, România a fost una dintre puținele țări din lume capabile să construiască aibă astfel de capacități. Și din păcate nu se știu foarte multe despre aceasta”, a subliniat Cătălin Deacu.
Publicată la editura Antet Revolution, cartea jurnalistului și doctorului în geografie economică Cătălin Deacu documentează cu acribie istoria exploatării titanului și zirconului pe teritoriul României. Este o lucrare hibridă, între jurnalism și cercetare, între memorie industrială și avertisment strategic. Studiul aduce în lumină detaliile despre existența unui lanț industrial complet – de la extragerea minereurilor în Delta Dunării, Gorj sau Argeș, până la prelucrarea lor în combinatele Zirom Giurgiu și GrantMetal București. Un model gândit în anii ’60, care nu a funcționat niciodată în integralitate și a fost abandonat imediat ce economia centralizată a sucombat.
Documentarea întinsă pe durata mai multor ani permite expunerea factuală a istoriei acestui sector industrial, precum și o bogată anecdotică. De exemplu, studiul de fezabilitate pentru centrala nucleară de la Cernavodă a fost finalizat în 1978, iar primul reactor a fost pus în funcțiune după 1990. La exploatarea metalelor grele din Grindul Chituc, “instalațiile nu au atins niciodată capacitățile de producție proiectate” (pagina 60). La uzina de concentrare uscată din satul Vadu “întreaga instalație a fost echipată cu separatoare electrice și magnetice și transportoare cu benzi făcute în România. Erau copiate după separatoarele Carpco și bineînțeles copierea nu a fost la cea mai bună calitate. Fie se rupeau cupele de la elevatoare […], se gripau rulmenții, se gripau lagărele de la ciur, se rupeau suprafețele de clasare, se rupeau benzile transportoare […]” (pagina 61).
Totodată, cercetarea oferă câteva lecții fundamentale, într-un moment în care la inițiativa și cu sprijinul Bruxelles-ul, România este chemată să identifice, să exploateze și să prelucreze local resursele strategice necesare pentru securitatea energetică și economică.
- Resursele critice sunt esențiale pentru suveranitatea energetică
În contextul geopolitic actual – invazia rusă în Ucraina, presiunea pe lanțurile globale de aprovizionare, dependența de China – tema resurselor critice a urcat în topul priorităților strategice. Titanul, zirconul, cuprul, telurul sau pământurile rare nu sunt doar metale, ci verigi fundamentale în echilibrul energetic al viitorului: de la baterii și panouri solare la echipamente nucleare sau tehnologii de apărare. “Aceste metale au șansa sau poate nenorocul de a fi pe lista celor critice și strategice”, a afirmat Ștefan Marincea, cercetător ştiinţific gradul I la Institutul Geologic al României. “Consumul pentru hi-tech și pentru industriile militare fac din ele un premiu pentru orice companie minieră și orice stat care le deține”, a completat el.
România are aceste resurse – dar nu le valorifică. Cartea lui Cătălin Deacu devine, astfel, nu doar un document istoric, ci o invitație lucidă la acțiune. Pentru comunitatea energetică, pentru investitori, pentru factorii de decizie.
- Cercetarea geologică trebuie repornită – urgent
O altă observație esențială din lucrare este degradarea capacității de cercetare geologică și lipsa unui inventar actualizat al resurselor. Multe zăcăminte au fost identificate înainte de 1990, iar de atunci nu s-au mai făcut prospecțiuni sistematice. Nici nu pot fi dezvoltate noi proiecte miniere serioase, nici nu se poate atrage capital industrial, fără o cunoaștere detaliată a ceea ce există în subsol.
Este momentul ca România să reinvestească în geologie, nu doar ca știință, ci ca bază materială a oricărei politici industriale sau energetice viitoare. “Din punctul meu de vedere, cercetarea geologică trebuie relansată la nivel național, pentru a inventaria ce mai avem, unde sunt localizate, ce conțin aceste zăcăminte”, a insistat Cătălin Deacu.
- Exploatarea fără prelucrare locală este o eroare strategică
Aceasta fost concluzia experților prezenți la lansare. România a gândit un model industrial integrat, capabil să extragă, rafineze și valorifice metale critice. Având în centru uraniul, acest model a contribuit la succesul sectorului nuclear al energeticii românești, cu cele două reactoare puse în funcțiune în 1996 și 2007. După 1990, România a devenit, tot mai mult, exportator de materii brute sau simplu depozit de resurse ignorate.
Este o greșeală care trebuie să fie evitată, “pentru că transformă o resursă într-o pierdere”, a pledat Petru Ianc, unul dintre seniorii industriei metalurgice din România.
Noile proiecte miniere – fie pentru magneziu la Budureasa, fie pentru cupru la Rovina – trebuie să fie însoțite de capacități de prelucrare în aval. De altfel, această este și o condiție esențială și pentru a securiza sprijinul european. Toate cele trei proiecte miniere din România acceptate pe lista celor finanțabile de Comisia Europeană respectă exact această logică industrială integrată.
- Industria minieră și cea metalurgică sunt mari consumatoare de energie
Un alt punct relevant – subliniat discret, dar ferm în discuțiile prilejuite de lansare – a fost că aceste activități sunt energofage. Prin urmare, nicio discuție serioasă despre relansarea exploatării resurselor critice nu poate avea loc fără o asociere clară cu surse locale de energie regenerabilă, dedicate autoconsumului industrial. În lipsa unei soluții energetice competitive, orice investiție va fi vulnerabilă la volatilități externe și greu de finanțat.
Un model interesant menționat la lansare este cel al companiei care dezvoltă proiectul pentru magneziu la Budureasa, care ar fi investit deja în cel mai mare parc fotovoltaic din județul Arad – tocmai pentru a asigura sustenabilitatea energetică a activităților de extracție și prelucrare.
Lansarea a fost găzduită de Muzeul Geologic Naţional, cu sprijinul directorului interimar Ramona Bălăscuță, care a salutat contributia lui Cătălin Deacu la “acest proces laborios de a pune în evidență resursele minerale ale României”.
Cartea lui Cătălin Deacu este un demers remarcabil, dar mai ales o piatră de temelie necesară pentru o discuție la nivel național. Dacă vrem să vorbim serios despre autonomie energetică, lanțuri de valoare și investiții industriale sustenabile, trebuie să începem de aici: de la ceea ce România are deja în subsol, de la ce a fost capabilă să construiască în trecut, de la greșelile de atunci, de la limitele, dar și de la oportunitățile de astăzi.
