Acasă » Electricitate » Varinia Radu: Investițiile în energia verde echivalează cu o nouă revoluție industrială

Varinia Radu: Investițiile în energia verde echivalează cu o nouă revoluție industrială

11 iunie 2023
Electricitate
energynomics

Obiectivul României de a avea cel puțin 10 GW de unități noi de producere a energiei din surse regenerabile cu emisii reduse de carbon până în 2030 are multe șanse de a fi depășit având în vedere efervescența de pe piață și apetitul investitorilor, care echivalează cu o nouă revoluție industrială. În același timp, România concurează și cu alte țări pentru investițiile investitorilor, astfel că va trebui să își exploateze cu atenție șansele și oportunitățile, a declarat Varinia Radu, fondator și managing partner Energynomics, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit.

”În special în sectorul de regenerabile, apetitul a crescut semnificativ și vedem acum că România se află pe radarul investitorilor ca una dintre cele mai active jurisdicții. Această efervescență nu este unică pentru România – România concurează cu alte jurisdicții în atragerea și menținerea investițiilor, mai ales că Romînia are un potențial natural extraordinar în multe din aceste tehnologii. În ciuda acestor provocări și schimbări continue de politici, sectorul energiei dă semne puternice de optimism, cu discuții despre reformarea și modernizarea sistemului energetic la o scară asemănătoare unei noi revoluții industriale. Acesta este, fără dubiu, un moment propice pentru a activa în această industrie și am încredere că România va reuși să își atingă obiectivele de tranziție”, a spus Radu.

În ultimii ani, mai mult ca niciodată, energia a devenit un element central al vieții cetățenilor și un element important în geopolitică și în domeniul securității naționale, iar Europa, în mod special, conduce eforturile globale de redefinire a modului în care energia este produsă și consumată. Implementarea măsurilor pentru o tranziție accelerată către un mix energetic mai ecologic, alături de obiectivele de sustenabilitate au generat un sprijin larg pentru investițiile în noi tehnologii cu emisii reduse de carbon și implementarea susținută a programelor privind eficiența energetică.

Totuși, chiar și industria energiilor regenerabile se confruntă cu provocări inclusiv la nivel european, printre care accesul la rețea, care a devenit mai dificil și mai costisitor pe măsură ce lanțurile de aprovizionare au devenit problematice la nivel mondial. Acest aspect, împreună cu altele, vor duce la creșterea costului capitalului și a gradului de îndatorare a dezvoltatorilor de capacități de producere a energiei verzi.

Totodată, schimbările legislative și de reglementare facilitează sau împiedică, dezvoltarea proiectelor. Procesul de avizare și autorizare devine un factor major de întârziere pentru noile dezvoltări, în special în zonele protejate sau aglomerate. În acest context, este important ca România să asigure un cadru legal integrat, armonizat și atractiv pentru investitori și care să nu creeze obstacole juridice și administrative suplimentare în procesul de dezvoltare a acestor surse de energie.

Pe de altă parte, noile tehnologii concurează din nou pentru cotă de piață și fiecare tip de energie regenerabilă aduce cu sine propriile provocări în ce privește comercializarea producției. Politicile naționale se adaptează la ideea eliminării subvențiilor pentru producerea de energie din surse regenerabile într-un context în care costurile de construire a capacităților regenerabile sunt din nou în creștere. Pentru asigurarea condițiilor necesare de dezvoltare a sectorului, reforma pieței comune de energie este considerată esențială de către Comisia Europeană, dar dezbaterea pe acest subiect este departe de a aduce claritate în piață.

”În ciuda faptului că instrumente precum obligațiunile verzi sunt mai des folosite, obținerea de finanțare a devenit mai dificilă în atragerea de fonduri private pentru că ele concurează la nivel global pentru maximizarea profitului. România este a doua țară ca mărime după Polonia în regiune și a făcut în ultimii trei ani pași importanți în implementarea cadrului legal pentru asigurarea confortului investitorilor în sector aliniindu-l la regimul pieței comune. Fondurile UE sau alte forme de sprijin, precum Contractele pentru Diferență, sporesc atractivitatea modului de afaceri pentru astfel de investiții dacă sunt realizate în timp util”, a mai spus Radu.

Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *