Acesta este transcriptul mesajului transmis de Vasile Iuga, partener PwC România, cu prilejul Energy Strategy Summit 2016, desfăşurat pe 31 mai la Palatul Snagov. Pentru a vedea un sumar al celor mai importante mesaje transmise, mergeţi la articolul 27 de idei esenţiale după Energy Strategy Summit 2016.

Bună ziua, mulţumesc pentru invitaţie.

Subiectele acestei sesiuni sunt sustenabilitate şi competitivitate. Ele par profund antagonice. Pe de-o parte, sustenabilitatea se referă la grija cu privire la impactul asupra mediului, dar şi la sustenabilitatea pentru investitorii în business, şi pare a genera costuri foarte mari la nivelul competitivităţii – atât pentru consumatorul industrial, cât şi pentru consumatorul casnic. Competitivitatea are o miză mai ales la consumatorul industrial, iar sărăcia energetică, dacă îmi permiteţi, şi suportabilitatea, la consumatorul individual. Şi atunci întrebarea este: pot fi cele două reconciliate? Şi dacă da, cum? Pentru că dacă sunt reconciliate şi echilibrate se poate genera o situaţie de tipul win-win. Părerea mea este că ele pot fi echilibrate şi reconciliate prin câteva mecanisme.

Un prim mecanism este tehnologia, celălalt mecanism este legat de piaţă şi implicit de cadrul de reglementare. Tehnologia schimbă în mod rapid şi profund paradigma din energie, pentru că situaţia în care ne aflăm astăzi este în primul rând rezultatul evoluţiilor tehnologice. Pe de-o parte, pe partea de livrare, de furnizare, de producţie, evoluţiile tehnologice au adus în piaţă resurse noi care în trecut erau inaccesibile, respectiv, fracturarea hidraulică sau zăcămintele aflate în zone de frontieră offshore de mare adâncime, dar au influenţat în mod semnificativ şi producţia de electricitate. Ceea ce face ca pe partea de ofertă să avem foarte multă energie. Pe partea de cerere tot evoluţia tehnologică a influenţat cererea în sensul scăderii dramatice a acesteia. Noi tehnologii, eficiența energetică, reducerea intensităţii energetice într-un număr de economii au făcut ca cererea de energie să se decupleze de creşterea economică. În România, spre exemplu, între 2010 şi 2014, PIB-ul a crescut cumulat cu 18%, iar consumul, cererea de energie a scăzut cu 10%. Prognoza IEA pentru perioada 2013 – 2040 prevede pentru PIB-ul global o creştere cu 150%, adică PIB-ul global va fi în 2040 de 2,5 ori mai mare decât cel din prezent, în condiţiile în care consumul energetic va fi doar cu 30% mai mare. Deci s-a produs o decuplare între creşterea economică şi consumul energetic. Vă aduceţi aminte şi în România în urmă cu 8-10 ani când miniştrii sau preşedinţi spuneau: „Dacă vreau să văd cum merge economia, mă uit pe consumul de energie”. Greşit, nu mai este cazul! Cele două s-au decuplat. Tehnologia măreşte oferta şi scade cererea, ceea ce a dus la o abundenţă a energiei. Aceasta schimbă în mod fundamental piaţa, pentru că de la o piaţă a furnizorilor, operăm într-o piaţă a cumpărătorilor. Şi această schimbare s-a produs foarte rapid şi foarte violent.

În acelaşi timp, costul energiei scade tot timpul. Să ne aducem aminte care era preţul pe megawatt instalat pe fotovoltaic în urmă cu 6 ani. El a scăzut probabil de 3,5 ori. Şi atunci, cum tehnologia are doar tendinţa de a conduce la scăderea preţurilor, este clar îşi va păstra caracterul disruptiv în energie.

Mergem mai departe şi spunem: dacă aceasta este situaţia, care este impactul asupra modelului de business? Business-ul de energie a fost foarte multă vreme un business considerat strategic şi cu multiple valenţe geopolitice şi geostrategice. Mai ales datorită componentei de ţiţei şi gaze. Despre relaţiile de business în domeniul ţiţeiului se spunea că sunt că prietenia dintre o fată şi un băiat, adică ies împreună, se simt bine, dar se separă fără prea multe remuşcări. Asta reflecta faptul că piata ţiţeiului era o piaţă globală, care-i eficientă, lichidă, mare, în contrast cu piaţa gazului, care era asemănată mai ales cu o căsătorie, n-aş spune catolică, dar cu un angajament pe termen ceva mai lung – apropo de geopolitica conductelor, de faptul că necesitau investiţii foarte mari şi cu recuperare pe perioade foarte lungi de timp şi, ca într-o căsătorie, dacă se pune problema divorţului, se pune şi problema partajului şi sigur unul dintre cei care divorţează nu va fi mulţumit.

Politica în acest sector s-a modificat violent şi rapid. În ce sens? În sensul că în continuare investiţiile trebuie să se facă pe termen lung. Însă toate prognozele din ultimii ani ale tuturor organismelor de prognoză s-au dovedit a fi greşite. Or, business-ul de energie rămâne un business cu investiţii mari, cu risc ridicat, cu recuperare pe termen lung. Atunci, în condiţiile de incertitudine şi de volatilitate, nu ştii care o să fie preţul şi nu ştii care o să fie cererea. Ce se întâmplă cu investiţiile, pentru că de investiţii este vorba? Asta a dus la modificarea comportamentului investitorilor în condiţiile de azi ale barierei şi ale preţului minim pe metrul cub de gaze, o parte din zăcămintele care erau profitabil de exploatat la 100 de dolari pe baril sau la 300 de dolari mia de metri cubi devin astăzi neprofitabile. Mai mult decât atât, s-a modificat foarte mult şi modelul de business pentru marile companii de utilităţi. Companiile de utilităţi erau considerate cele mai stabile, cele mai sigure şi printre cele mai profitabile investiţii. Era ca şi cum ai fi depus banii la bancă, cu o dobândă mult mai mare decât ţi-o oferă banca în ziua de azi şi cu un risc mult mai mic de faliment al băncii şi cu un risc mult mai mic ca banii să îţi fie luaţi din cont, să te transforme din depozitar, în acţionar prin procedeul de bail-in – pe care l-aţi văzut spre exemplu în Cipru şi care este un reglementat inclusiv în legislaţia românească. De aceea, investiţiile în business-urile de utilităţi erau stabile şi sigure şi foarte profitabile.

În câţiva ani, modelul de business al marilor companii de utilităţi a fost complet dat peste cap. Şi multe dintre ele au înregistrat pierderi semnificative datorită volatilităţii preţurilor, dar şi datorită reglementării. Pentru că reglementarea poate să joace un rol esenţial în destinul unora dintre companiile de utilităţi sau al participanţilor la piaţă. Dacă dai prioritate producătorilor de regenerabile, la intrarea în sistem, evident că pot să sufere producătorii în bandă. În aceste condiţii, se impune, pe lângă schimbarea modelului de business al companiilor din sector cu considerarea riscurilor de volatilitate crescută şi modificarea modelului de reglementare. Altfel, tehnologia şi piaţa se mişcă mult mai repede decât politica, iar riscul este ca încercările de echilibrare sau ajustare a pieţei să creeze efecte perverse care nu au fost luate în considerare iniţial.