Acesta este transcriptul mesajului transmis de Victor Grigorescu, ministrul Energiei, cu prilejul Energy Strategy Summit 2016, desfăşurat pe 31 mai la Palatul Snagov. Pentru a vedea un sumar al celor mai importante mesaje transmise, mergeţi la articolul 27 de idei esenţiale după Energy Strategy Summit 2016.
Bună dimineața,
Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să vorbesc despre importanța strategiei energetice. Salut prezența ambasadorului Richard Morningstar. Este o mare bucurie să putem să discutăm câteva lucruri importante despre momentul în care ne aflăm și pașii pe care urmează să-i facem în următorii ani. Așa cum bine se știe, suntem în plin proces de conturare a unei strategii energetice naționale.
Pentru început, m-aș referi la un element de tehnicalitate; astăzi (31 mai – nota redacţiei) am finalizat și ultimul raport de lucru al sesiunii pentru petrol și gaze și sperăm să-l prezentăm curând pentru consultare publică. Acest raport încheie etapa de evaluare cantitativă. Urmează construirea unui document consolidat în următoarea lună, document care va reflecta pentru prima dată un corpus de elemente solide pentru strategia energetică și o idee mai concretă despre cum va arăta aceasta în toamnă.
În exercițiul de revizuire a strategiei energetice, merită menționate câteva lucruri. În primul rând, nivelul de dezbatere a presupus consultări cu peste 300 de specialiști, consultări care au adus elemente de substanță; prin urmare, sper să avem la final un document care să fie reprezentativ pentru toții actori interesați de energie în România.
Ne aflăm într-un moment de inflexiune, când putem să alegem mai multe opțiuni și acest exercițiu vine într-un moment optim, care ne permite să facem o alegere informată. Sunt cel puțin două lucruri care vor influența semnificativ evoluția sectorului energetic: interconectivitatea în sens larg (nu doar fizică, ci și integrare a piețelor, comerț, exporturi de gaze) și revoluția tehnologică. Cred cu tărie că România trebuie să se racordeze la polii de evoluție tehnologică pentru ca pe viitor să putem fi parte a tranziției energetice (decarbonizare, eficiență în utilizare). Am convingerea că tehnologia este cheia.
Am prezentat aceste elemente și partenerilor britanici şi americani. Este extrem de important pentru noi să facem un demers constant, consecvent și larg pentru a ne ralia acestui proces de creștere tehnologică. Aceste două elemente ar trebui să fie o parte importantă din eforturile noastre în anii care vin.
România are un sistem energetic puternic în regiune, avem resurse naturale, avem experiență. În paralel, avem și o serie de vulnerabilități; nu toate sectoarele energetice performează la fel, întâmpinăm dificultăți în anumite zone, precum sectorul carbonifer. În respectivul sector tot tehnologia poate oferi un răspuns pentru viitorul acestui combustibil fosil, unul dintre cele mai reziliente, la care România recurge de fiecare dată când trece prin temperaturi extreme. Sectorul de termoficare este un al doilea element asupra căruia trebuie să ne aruncăm o privire cât mai atentă în anii ce urmează.
În ultimele șase luni am avut parte de foarte mult interes, perspective diverse, și dacă reușim să identificăm minimul numitor comun pentru anii care vin cred că vom fi făcut un pas bun.
Vă mulțumesc!
Pingback: 27 de idei esenţiale după Energy Strategy Summit 2016