ANRE Moldova a susținut numeroase activități în direcția liberalizării pieței de energie electrică și a integrării ei regionale, a spus Violina Șpac, director în cadrul agenției de reglementare, în cadrul evenimentului Abordare regională: Chișinău 2021, organizat de Energynomics.
”Astfel, în contextul proiectelor de infrastructură pentru interconectare energetică a Republicii Moldova cu România și implicit cu Uniunea Europeană, ANRE(M) a întreprins mai multe măsuri, care au ca scop asigurarea cadrului normativ secundar favorabil implementării Pachetului Energetic III. Totodată, în scopul eliminării barierelor legislative și armonizării cadrului național cu cel european, ANRE a realizat progrese considerabile, aprobând, într-un termen record o serie de hotărâri necesare în acest sens”, a afirmat Violina Șpac.
Prin transpunerea Pachetului energetic III s-a creat cadrul necesar dezvoltării pieței energiei electrice, conform principiilor Tratatului Comunității, pentru a crea piețe organizate pentru energia electrică. ”Au fost aprobate regulile pieței energiei electrice, care creează acele premise necesare dezvoltării unei piețe interne competitive. Nu pot să nu remarc importanța aprobării Codului rețelelor, prin care a fost transpus Codul rețelelor europene. Actualmente, suntem în proces de definitivare, de aprobare a unor amendamente la Codul rețelelor, prin care se dorește să fie transpuse două Regulamente europene, cum ar fi acel de stabilire a unei linii directoare privind operarea sistemului de transport al energiei electrice și cel privind echilibrarea”, a spus ea.
Deși nu sunt obligatorii, amendamentele vor permite operatorului de transport să organizeze și gestioneze piața energiei electrice, de echilibrare, procesul de soluționare a dezechilibrelor și piața serviciilor de sistem, în mod similar celor din Uniune, a explicat ea. ”Obiectivele specifice pentru perioada 2020-2030 au fost și sunt îndreptate spre consolidarea rolului de culoar de tranzit al Republicii Moldova prin construcția unei noi linii de interconexiune, conectarea la sistemul ENSTO-E și consolidarea rețelei interne de transport a energiei electrice, și, cu siguranță, asigurarea cadrului instituțional și operațional pentru o concurență reală, deschiderea efectivă a pieței și integrarea pieței energetice a Republicii Moldova cu piața Uniunii Europene”, a afirmat Violina Șpac.
Totodată, ANRE a aprobat noile reguli ale pieței de gaze care includ punctele de intrare și ieșire pentru ambii operatori, MoldovaTransgaz și VestMoldTransgaz. ”A fost desemnat MoldovaTransgaz în calitate de operator și entitate de echilibrare”, a explicat ea.
Există planuri de dezvoltare și investiții ale rețelelor de gaze pe 10 ani. ”În continuare, obiectivele ANRE pe piața gazelor includ monitorizarea implementării codurilor de rețea, aprobarea tarifelor de intrare și serviciu de transport al gazelor naturale, care sunt în fază finală de examinare și stabilirea normelor de echilibrare care vor permite decontarea dezechilibrelor”, a adăugat Violina Șpac.