Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a discutat, în Republica Coreea, despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităților 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.
„Ca parte a delegației condusă de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi de preşedintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, mă aflu zilele acestea în vizită oficială în Republica Coreea. Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții K-EXIM Bank, la care au mai participat George Agafiței, consilier de stat. şi Cosmin Ghiță, director general SN Nuclearelectrica SA. Am discutat despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităților 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. De asemenea, am transmis invitația de a se implica în proiectul retehnologizării Unității 1 de la Cernavodă şi a instalației de detritiere, unde se va utiliza tehnologia dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea”, a scris ministrul.
El a precizat că a primit semnale pozitive şi dorință de implicare în aceste investiții importante.
„Am transmis că prin colaborare vom reuşi să întărim relațiile bilaterale dintre cele două state”, a mai notat Popescu.
Ministrul Energiei se află în vizită oficială în Republica Coreea, alături de vicepremierul şi ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Apărării Naționale, Anghel Tîlvăr, şi de alți colegi parlamentari.