Acasă » Regenerabile » Virgil Popescu: România se va concentra pe producţia de energie regenerabilă, nucleară şi pe gaze

Virgil Popescu: România se va concentra pe producţia de energie regenerabilă, nucleară şi pe gaze

4 iunie 2022
Petrol și Gaze
energynomics

România se va concentra pe realizarea de noi capacităţi de producere a energiei bazate folosind gazele naturale, energia nucleară şi resursele regenerabile, a transmis, în Azerbaidjan, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Cu ocazia deschiderii „Baku Energy Forum” am susţinut un discurs în cadrul sesiunii ministeriale, unde explorăm dinamica sectorului energetic în contextul actual. Am transmis că în ciuda dificultăţilor şi constrângerilor recente, ţinta României este să transformăm provocările în oportunităţi şi să ne concentrăm pe dezvoltarea de noi capacităţi de producere a energiei bazate pe tehnologii cu emisii scăzute de carbon folosind gazele naturale, energia nucleară şi sursele regenerabile”, a scris ministrul, joi, pe Facebook, conform Agerpres.

Totodată, România se concentrează pe accelerarea procesului de implementare a soluţiilor inovatoare avansate, modernizând în acelaşi timp şi infrastructura energetică.

„I-am avut ca parteneri de dialog pe ministrul azer al Energiei, Parviz Shahbazov, viceprim – ministru şi ministrul sârb al Energiei şi Minelor, Zorana Mihajlovic, viceprim – ministru şi ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, ministrul Energiei din Kazakhstan, Bolat Akchulakov, şi alţi decidenţi din domeniu. Am căzut cu toţii de acord că este nevoie de cooperare pentru a reuşi să diversificăm sursele şi rutele de transport pentru a combate efectele crizei energetice şi cele generate de războiul Rusiei în Ucraina”, a completat Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *