Acasă » Termo » Încălzire centralizată » Vişan (Ministerul Energiei): Viitorul în alimentarea cu energie termică a marilor oraşe sunt centralele modulare, de 50 de MW

Vişan (Ministerul Energiei): Viitorul în alimentarea cu energie termică a marilor oraşe sunt centralele modulare, de 50 de MW

energynomics

Viitorul în alimentarea cu energie termică a populaţiei din marile oraşe ale României o reprezintă centralele modulare, de aproximativ 50 de MW, mai mici decât centralele actuale foarte mari, ceea ce va duce la diminuarea pierderilor masive din reţelele de distribuţie, a declarat, marţi, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferinţă pe teme de profil.

„Ministerul Energiei a obţinut granturi din partea Guvernului Japoniei, care a făcut studii de fezabilitate în Bucureşti şi în Constanţa, studii care sunt deosebit de valoroase şi care arată o altă abordare, pe care Guvernul sper să o promoveze. Este vorba despre o abordare modulară, în sensul că tehnologia a evoluat, încât se pun module dimensionate la aceleaşi valori de randament şi la valori de capacitate în jur de 50 de MW”, a precizat Vişan.

„Studiile au analizat şi tipul de injecţie şi locaţia unde trebuie făcută pentru a diminua aceste pierderi şi soluţia tehnică. Odată promovată şi eficienţa demonstrată, această abordare modulară se pretează în marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Arad, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Craiova. Trebuie să atragem fonduri europene pentru aceste sisteme, dar trebuie să atragem şi fonduri cu capital privat. Din fericire, există mult interes în această zonă”, a mai spus secretarul de stat conform Agerpres.

Potrivit acestuia, sistemele de termoficare din toată ţara, în marea lor majoritate nemodernizate şi într-o situaţie financiară foarte grea, cumulează datorii de 9,5 miliarde de lei, din care 62% la bugetul de stat şi 23% la furnizorii de combustibili.

1 thoughts on “Vişan (Ministerul Energiei): Viitorul în alimentarea cu energie termică a marilor oraşe sunt centralele modulare, de 50 de MW”

  1. Din pacate atunci cand vor fi montate,daca vor fi montate aceste module de 50 de MW,conductele de transport si dostributie a energiei termice nu vor mai exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *