Visual Fan, companie românească listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi deţinătoarea mărcii Allview, a deschis o nouă linie de business, ce are ca obiect de activitate principal distribuţia de maşini electrice, ocazie cu care a lansat Skywell ET5, un SUV full electric, cu o autonomie de 400 km în regim mixt (WLTP) şi 456 km în oraș (City Drive).
Demararea noii linii de business se va realiza prin deschiderea unei companii ce va avea ca obiect de activitate principal distribuţia de maşini electrice – Visual EV S.R.L., al cărei capital este deţinut în proporţie de 95% de către Visual Fan S.A. Diferenţa de 5% din capitalul companiei este deţinută de către o persoană fizică din cadrul companiei. „Prin abordarea acestui nou proiect, Visual Fan preconizează o creştere a cifrei de afaceri la nivelul grupului, cu 10%, până la finalul anului 2022. Strategia pe termen lung vizează dezvoltarea portofoliului şi adiţia de noi modele, pentru a acoperi necesităţile pieţei de masă”, notează sursa citată, conform Agerpres.
Pentru început, Visual EV va distribui modelul SUV Skywell ET5, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP). Modelul Skywell ET5 este comercializat, în acest moment, prin intermediul primului dealer al companiei Visual Fan, Brady Auto Center din Bucureşti.
Preţul de comercializare al maşinii porneşte de la 39.980 de euro (inclusiv TVA), fiind disponibil şi prin Programul de subvenționare Rabla.