Acasă » Interes general » Vlăsceanu (ACUE): Trebuie să regândim şi să realizăm o strategie de industrializare viabilă a României

Vlăsceanu (ACUE): Trebuie să regândim şi să realizăm o strategie de industrializare viabilă a României

18 mai 2020
Interes general
energynomics

Guvernul şi Parlamentul, indiferent de culoarea politică, trebuie să-şi dea mâna, şi împreună cu sectorul de energie să realizeze o strategie de industrializare viabilă a României, a afirmat Silvia Vlăsceanu, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

„Constatăm, într-adevăr, o reducere a consumului şi o mutare din zona industrială spre zona casnică şi este de înţeles. Este momentul ca autorităţile, Guvernul, Parlamentul, indiferent de culoarea politică, să îşi dea mâna şi să regândim şi să punem pe hârtie o strategie de industrializare viabilă, astfel încât să stimulăm consumul de resurse şi toate sectoarele să beneficieze şi să fim pregătiţi pentru un alt moment care să nu se afecteze la fel de mult ca această perioadă de pandemie. Toată lumea acceptă situaţia că este posibil ca, în toamnă, să ne confruntăm cu o situaţie grea din nou şi sper să fim pregătiţi. Nu ştim să profităm sau nu se vorbeşte despre oportunităţile pe care le oferă, pe de o parte, fondurile europene pentru următorul exerciţiu financiar, sau oportunităţile pe care le aduce Green Deal. Este momentul, totuşi, să ne dăm mâna şi să contribuim la acest demers şi la acest efort”, a spus Vlăsceanu.

Reprezentanta ACUE a menţionat faptul că digitalizarea este foarte importantă pentru sectorul energetic, iar acest lucru a fost de bun augur în perioada ultimelor două luni, conform Agerpres.

„Sectorul energetic nu a părut să fi fost atât de afectat (de criza COVID-19, n.r.), însă tot personalul din sector, cel puţin membrii ACUE, au avut ca prim obiectiv asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică şi gaze naturale în această perioadă. Personalul din sectorul energetic nu numai că nu a suferit de pe urma şomajului tehnic sau a disponibilizărilor, ci a fost în prima linie, la fel ca şi alţi colegi din alte sectoare. Din fericire, doar în ultimele zile am început să ne confruntăm cu cazuri de îmbolnăviri în rândul personalului care a avut de-a face cu persoane aflate în carantină. Şi pentru noi este foarte importantă digitalizarea, pentru că în această perioadă toţi operatorii şi furnizorii de energie şi gaze naturale au încercat că pună la dispoziţia clienţilor canale alternative de plată, de citire a contoarelor, astfel încât să reducem la minim contactul fizic între clienţii noştri şi personalul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *