Intenţia autorităţilor de a extinde reţeaua de gaze a ţării ignoră principiul eficienţei economice, iar consumatorii vor fi cei care vor suporta, în facturi, aceste costuri, a declarat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Vlăsceanu a arătat că, deşi politicienii spun că doar 30% dintre români sunt racordaţi la reţeaua de gaze, în realitate gradul de conectare a populaţiei este de 50%, întrucât în multe oraşe, inclusiv în Bucureşti, alimentarea cu gaze nu se face prin contracte individuale cu cetăţenii, ci prin asociaţii de bloc.
„În ţară nu există contorizare individuală, din acest motiv procentul este undeva spre 50%, dar hai să zicem că vrem să ajungem la 90%. E lăudabilă iniţiativa. Dar legea a eliminat, contrar prevederilor europene, principiul eficienţei economice. Faci aceste lucrări, dar trebuie să existe şi o justificare economică a acestor proiecte. Altfel, deşi legea spune că aceste investiţii se recuperează prin tarife, aceste tarife vor fi suportate de cetăţenii din zona de concesiune”, a spus oficialul ACUE, conform Agerpres.
Vlăsceanu a subliniat că, în acest caz, un număr limitat de consumatori vor trebui să suporte aceste tarife, ceea ce va genera probleme inclusiv pentru Autoritatea de Reglementare.
„Deci vorbim de zone restrânse de concesiune unde cetăţenii vor trebui să suporte aceste tarife. Aici intervin probleme precum pe ce perioadă. Pentru a fi suportabile, se vor duce pe zeci de ani, ceea ce va genera dificultăţi operatorilor de distribuţie, mai ales în cazul celor mici”, a precizat ea.
Potrivit lui Vlăsceanu, există în acest moment 36 de operatori de distribuţie, iar cei mici nu au capacitate financiară să suporte aceste extinderi şi vor refuza să participe la astfel de proiecte.