Distribuitorii de energie electrică vor să investească şi mai mult, dar aceste investiții se recuperează prin tarife, „fiindcă nimeni nu are fabrică de bani acasă”, iar înghețarea tarifelor de distribuție pentru un an nu a fost una înțeleaptă, aceasta aruncând companiile cu un an în urmă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
El a subliniat că este important să existe un cadru legislativ stabil, previzibil şi transparent şi, în cazul în care ar fi nevoie de unele schimbări, acestea trebuie să fie analizate înainte de a fi puse în aplicare, pe baza unui dialog serios.
În ceea ce priveşte țintele propuse de Comisia Europeană pe partea de energie regenerabilă, Volker a precizat că, în opinia sa, UE trebuie să accepte poziția de pornire a României în tranziția energetică, deoarece, în timp ce UE se îndreaptă spre abordarea „totul electric”, în România se merge spre proiecte de gazeificare a țării şi a subliniat că nu există o rețetă unică pentru toate statele.
”Cred cu tărie că abordarea ‘totul electric’ poate fi o soluție pentru țările care nu au propriile rezerve de gaze naturale. Dar şi acolo sunt provocări foarte mari din punct de vedere al costurilor economice şi al pregătirii rețelelor. În România, însă, situația este diferită, deoarece, pe lângă rezervele semnificative de gaze naturale, există şi o vastă infrastructură pentru utilizarea lor. Deci sunt de acord că pompele de căldură reprezintă o soluție bună în multe cazuri. Însă acest lucru nu trebuie impus administrativ şi acolo unde există soluții alternative. Riscurile în acest sens încep însă să se materializeze. Recent, la nivel european s-a luat o decizie privind interzicerea de facto a centralelor noi pe gaz până cel târziu din 2029. Aceasta înseamnă că, începând cu 2030, oamenii nu vor mai putea să înlocuiască o centrală pe gaz defectă sau veche cu una nouă, ci trebuie să cumpere o pompă de căldură. Lăsând la o parte costurile mult mai mari, chiar şi în clădirile mai moderne infrastructura electrică nu este capabilă să transporte atât de multă energie necesară funcționării tuturor acestor pompe”, a spus el.
”Şi de ce să obligi românii, în condițiile în care țara lor va fi cel mai mare producător de gaze din UE, să treacă prin acest proces? De aceea, vreau să subliniez că o singură soluție nu se potriveşte pentru toate statele. Sper că reprezentanții României vor reuşi să convingă UE să țină cont de acest lucru pentru a nu se transforma în croitorul care face haine de aceeaşi mărime pentru toți clienții, indiferent de dimensiunile acestora.
”Noi dorim să contribuim la tranziția către energia fără emisii inclusiv pentru zona de încălzire, care în prezent se bazează în mare măsură pe gazele naturale. Credem că putem să le asigurăm acelaşi confort clienților noştri folosind actuala infrastructură, fără modificări şi cu aceeaşi siguranță în exploatare, utilizând practic un alt gaz. Utilizarea gazelor verzi precum hidrogenul produs prin electroliză, a biometanului, dar şi a altor tehnologii sunt parte a soluției pentru decarbonizarea sectorului”.