Anul trecut a fost înregistrat un volum-record al instalărilor unor noi capacități de energie regenerabilă, pe măsură ce costul energiei eoliene și solare a devenit și mai competitiv în comparație cu cel al combustibililor fosili, a arătat o analiză a REN21.
Astfel, capacitatea de producție a energiei din surse regenerabile a avut cea mai mare creștere anuală în 2017, cu o estimare de 178 gigawați (GW) de capacitate adăugată, a declarat REN21 în raportul său anual privind situația globală a energiei regenerabile, potrivit Reuters.
Noua capacitate fotovoltaică a atins un nivel-record de 98 GW în 2017, în creștere cu 29% față de anul precedent, în timp ce noua capacitate eoliană a fost de 52 GW, cu 4% mai mică decât în 2016.
Capacitatea totală de energie regenerabilă, inclusiv energia hidroelectrică, a crescut la 2,195 GW în 2017, de la 2017 GW în anul precedent.
Global, s-a adăugat o capacitate mai mare de regenerabile decât combustibili fosili. În 2017, energiile regenerabile au reprezentat 70% din adaosul net la capacitatea globală de generare, se arată în raport.
Investițiile noi în energia regenerabilă au fost de aproape 279 miliarde de dolari (209,05 miliarde de lire sterline), de la 274 miliarde de dolari în 2016 – de peste două ori mai mari decât cele din domeniul noilor combustibili fosili și nuclearului.