Volkswagen va începe, din 1 mai, achiziţionarea şi înlocuirea automobilelor diesel noi sau aproape noi, din oraşele germane care interzic maşinilor diesel pentru a reduce poluarea, relatează BBC.
În momentul de faţă, numai autovehiculele achiziţionate după luna aprilie vor fi eligibile în program. Singura menţiune venită din partea companiei este obligativitatea clienţilor de a cumpăra un alt autovehicul de la acelaşi dealer, conform Mediafax.
Volkswagen va aplica această măsură numai în Germania, dar, în cazul în care interzicerea motoarelor diesel se va extinde şi în alte ţări, compania ar putea aplica dispoziţia şi în afara graniţelor.
Gigantul auto şi-a extins, de asemenea, o schemă de eliminare a maşinilor diesel mai vechi, până în vară. Schema este asemănătoare cu cea a altor producători de automobile din Germania şi oferă bonusuri clienţilor care comercializează autovehicule diesel. Prin această acţiune, Volkswagen spune că a recuperat din august anul trecut şi până acum aproximativ 120.000 de vehicule diesel vechi.